Frații Andrew și Tristan Tate, în mijlocul unei noi controverse. Cei doi au fost filmați când HRĂNEAU un urs aflat pe marginea drumului
Frații Andrew și Tristan Tate, inculpați pentru trafic de persoane și conducerea unui grup infracțional organizat, s-au filmat în timp ce hrănea un urs de pe marginea drumului.
Controversatul influencer Andrew Tate a publicat recent un videoclip pe platforma de socializare X, în care apare alături de fratele lui, Tristan. Acesta din urmă este filmat în timp ce aruncă mâncare din automobil către un urs aflat pe marginea drumului.
Alături de filmarea respectivă, Andrew Tate a scris și mesajul: „Hrănind animalele vagaboande din România”.
În timpul filmării, Andrew se aude cum strigă de două ori cuvântul „urs!”.
Autoritățile au anunțat măsuri stricte pentru combaterea acestui comportament, încă din 2021
Gestul celor doi este cu atât mai revoltător cu cât autoritățile avertizează de mult timp asupra riscurilor asociate cu hrănirea urșilor sălbatici.
Începând cu anul 2021, autoritățile au anunțat măsuri stricte pentru combaterea acestui comportament, inclusiv majorarea amenzilor pentru cei care sunt prinși hrănind urșii fără permisiune.
În ciuda acestor avertismente, Andrew Tate pare să fi ignorat reglementările în vigoare.
Procesul fraților Tate în România
Frații Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT în iunie 2023 pentru acuzații grave, inclusiv formarea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Procesul are loc la Tribunalul București.
Cei doi sunt acuzați că, alături de două femei, au organizat activități infracționale în România și alte state, inclusiv SUA și Marea Britanie.
După o perioadă de arest preventiv și arest la domiciliu, frații Tate au acum interdicția de a părăsi România.
Vă recomandăm să citiți și: