Angajat CFR, găsit MORT lângă o linie de cale ferată ce aparţine fostului combinat siderurgic din Reşiţa
Un angajat al CFR, manevrant de vagoane din anul 1999, a fost găsit mort lângă o linie de cale ferată ce aparţine fostului combinat siderurgic din Reşiţa, informează Agerpres.
Accidentul a avut loc pe 14 noiembrie, în zona unde se efectuează operaţiuni de manevră a vagoanelor de marfă.
Victima a fost găsită de un coleg de muncă, mecanic de locomotivă. Bărbatul prezenta răni în zona capului și a picioarelor, acestea fiind incompatibile cu viaţa.
„La Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a fost comunicat un eveniment care s-a produs în data de 14 noiembrie 2023, în jurul orei 05.30, la punctul de lucru situat în Reşiţa ce aparţine angajatorului ARTROM STEEL TUBES SA Slatina. (…) Un inspector de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă s-a deplasat la faţa locului, imediat după producerea accidentului, demarând cercetările în scopul stabilirii împrejurărilor şi cauzelor care au determinat producerea acestuia, răspunderile şi măsurile care se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraş-Severin.
Aceștia desfăşoară cercetări în acest caz și se aşteaptă raportul medicilor legişti, analizânsu-se atribuţiile victimei, înscrise în fişa postului.
Sursa FOTO – Caracter ilustrativ: Facebook