Angajată la Curtea de Conturi cu diplomă de licența falsă. Femeia a fost reținută
O femeie s-a angajat în funcţia de auditor public la Curtea de Conturi folosind o diplomă de licenţă falsă, însă frauda a fosr decoperită până la urmă. Astfel, femeia a fost reţinută luni, după ce a fost audiată la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, potrivit Agerpres.
Parchetul General a anunțat că luni au fost făcute două percheziţii la proprietăţile unei persoane cercetate pentru înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii.
Percheziţiile au fost efectuate la proprietăţile unei persoane, care ar fi prezentat pentru angajarea la o instituţie în funcţia de auditor public extern o diplomă de licenţă care nu ar corespunde realităţii, documentele necesare pentru susţinerea examenului de licenţă ar fi falsificate.
„De asemenea, cu aceeaşi diplomă, ar fi ocupat, anterior, funcţia de şef serviciu financiar-contabil într-o instituţie publică locală, specializată în ocrotirea şi protecţia copilului”, potrivit IGPR
Totodată, aceasta nu ar fi completat corespunzător declaraţia de avere, prin omiterea declarării a şapte imobile.