Angajații din industria înfrumusețării, obligați să-și plătească TAXELE și impozitele

Publicat: 10 04. 2024, 12:45

Angajații din industria înfrumusețării care lucrează pe cont propriu trebuie să depună Declarația unică 2024 și să-și plătească taxele.

La nivel național, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală derulează, începând cu luna martie, un program de conformare referitor la veniturile realizate de persoanele fizice care prestează activităţi de înfrumuseţare.

„Programul de conformare își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care vor realiza venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală. O informare adecvată va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul penalizărilor/amenzilor în cazul unor controale sau inspecții fiscale.

Grupurile ţintă ale acestui program de conformare sunt, pe de-o parte, persoane fizice care obţin venituri din acest gen de activităţi (PFA, ÎI, ÎF, persoane care au absolvit cursurile unor şcoli de profil, alte persoane fizice identificate din surse deschise) şi, pe de altă parte, angajatori care activează în domeniu, furnizori de formare profesională”, arată ANAF.

Conform ANAF, ca și în anii trecuți, va publica materiale informative cu privire la impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice din prestarea de servicii în industria de înfrumusețare și va organiza seminarii web cu tema ”Completarea și depunerea Declarației Unice (Formular 212).

Pentru a beneficia de asistenţă în domeniul fiscal şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale corect şi la timp, contribuabilii pot contacta Call-Center-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

CITEȘTE ȘI:

INS: O gospodărie a avut în medie venituri de 7.504 lei şi cheltuieli de 6.514 lei, în trimestrul IV 2023 / Pe ce s-au dus cei mai mulți bani

Marcel Ciolacu: Vom avea o inflație sub 5% / Dacă nu intra PSD la guvernare și nu veneam cu plafonarea la energie, am fi avut o inflație de 30%

Cât câștigă o manichiuristă care „pune UNGHII”, în martie 2024: „Eu, ca inginer, nu fac atâția bani în afară țării. Mă duc să cumpăr o unghieră”