Prima pagină » Actualitate » Angajații din Penitenciare se vor alătura protestului organizat de polițiști în fața Ministerului Finanțelor. Care sunt nemulțumirile lor și ce acuzații aduc Guvernului

Angajații din Penitenciare se vor alătura protestului organizat de polițiști în fața Ministerului Finanțelor. Care sunt nemulțumirile lor și ce acuzații aduc Guvernului

Angajații din Penitenciare se vor alătura protestului organizat de polițiști în fața Ministerului Finanțelor. Care sunt nemulțumirile lor și ce acuzații aduc Guvernului

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat sâmbătă, prin intermediul unui comunicat, că se va alătura protestului polițiștilor reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), care va avea loc marți, 9 august, începând cu ora 10:00, în fața Ministerului Finanțelor.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor susține că lipsa de interes a guvernanților față de structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională afectează calitatea serviciilor oferite de instituțiile de forță ale României, spre bucuria infractorilor, care ușor, ușor acaparează instituțiile fundamentale ale statului.

Ei cer, printre altele, deblocarea salariilor și eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat. Mai mult, angajații din poliție si din penitenciare acuză Guvernul că fură din buzunarele românilor.

„Prețurile la principalele alimente au explodat, inflația a atins cote inimaginabile, facturile la energie electrică și la gaze naturale devin de la lună la lună imposibil de achitat. Majorarea taxelor și impozitelor, în contextul înghețării salariilor de către coaliția de guvernare, reprezintă un furt mascat din buzunarele românilor, activitate care a devenit, în ultimii ani, o tradiție pentru PSD, PNL și UDMR”, se mai arată în comunicat.  

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și