Prima pagină » Actualitate » Angajații din SĂNĂTATE au protestat în fața Ministerului Muncii. Asistent medical: „Eroul din pandemie a fost îngenuncheat”

Angajații din SĂNĂTATE au protestat în fața Ministerului Muncii. Asistent medical: „Eroul din pandemie a fost îngenuncheat”

Galerie Foto 11

Angajații din sănătate și-au strigat nemulțumirile și în fața Ministerului Muncii, urmând ca pe data de 1 februarie să organizeze un al treilea protest la Ministerul Sănătății. Cu toții cer salarii mai mari, angajări în sistem și condiții mai bune de muncă.

Angelica este asistent medical de 35 de ani, are un salariu de 4.500 de lei și cel puțin 150 de zile de concediu pe care nu și le-a putut lua.

„Eroul din pandemie este îngenuncheat din toate punctele de vedere acum. Sunt asistent medical cu studii superioare, respectiv asistent șef în secție de pediatrie. Salariul meu lunar este de 4.500 de lei. Responsabilitățile unui asistent șef sunt multe și mari. Din anul 2018, salariile nu s-au mărit. Mai am 150 de zile de concediu de odihnă neluate pe care le-am pierdut pentru că nu se plătesc și nu am când să le iau, în afară de cele pe anul acesta. Programul meu, ca asistent șef, este zilnic de opt ore, dar niciodată nu au fost opt ore”, a precizat femeia.

„S-au creat inechități și discriminări între categorii profesionale”

Cadrele medicale speră ca situația să se rezolve.

„Situația este incertă și sper ca Guvernul să înțeleagă faptul că sănătatea este o prioritate, așa cum au afirmat-o dânșii. Am încredere că se vor găsi soluții și banii necesari ca cei din sistemul sanitar să primească această mărire minimă pe care o cerem noi”, a precizat medicul Tavi Popescu.

„E o situație la care s-a ajuns în timp, nu este ceva spontan. Noi, de doi ani, notificăm ministerele în privința neajunsurilor, a inechităților salariale care s-au creat în sistem datorită puneri în practică etapizat a legii, concomitent cu promovarea unor acte normative, a acelor ordonanțe-trenuleț care au înghețat practic nivelul veniturilor și al sporurilor.

S-au creat inechități, discriminări între categorii profesionale, lucru care nu mai poate fi tolerat și am fi avut un orizont de așteptare la 01.01.2024 dacă intra în vigoare noua lege a salarizării, așa cum ni s-a promis. Această nouă lege ar fi reașezat lucrurile și am fi intrat într-o oarecare normalitate, dar se pare că Guvernul a amânat pentru un an și jumate, doi nu se știe exact cât, motiv pentru care noi suntem în această situație și nu mai poate fi tolerată această stare de fapt. La asta s-a adăugat inflația pe care o știm cu toții.

Deci, în acest moment, e nevoie să se intervină în sistemul de salarizare, cel puțin cu o măsură de corectare care chiar dacă nu va îndepărta inechitățile din sistemul de salarizare, dar măcar va acoperi gradul de inflație, pentru că nu se mai poate trăi și munci în aceste condiți”, a explicat vicepreședintele Federației Sanitas, Mircea Ciocan.

„A avut loc săptămâna aceasta o întâlnire de lucru a celor trei ministere: Muncă, Sănătate, Finanțe. Nu avem informații din acest grup de lucru. Astăzi suntem chemați acolo. Noi ne continuăm activitatea. Nu ne întrerupem programul. Săptămâna viitoare pe 1 februarie avem protest la Ministerul Sănătății. Dacă oferta nu este cea pe care noi ne-o dorim, ne vedem de activitate și ajungem la conflictul colectiv de muncă”, a adăugat un reprezentant Sanitas.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Protest al medicilor, asistenților și personalului auxiliar, la Finanțe. Președinte Sanitas: „Manifestațiile vor culmina cu un miting”

UPDATE Solidaritatea Sanitară și Sanitas strâng semnături pentru greva generală / Premierul Ciolacu trimite echipa guvernamentală

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?