Prima pagină » Actualitate » Angajații pot primi VOUCHERE de Paște. Care este valoarea tichetelor pe care românii le vor primi de sărbători

Angajații pot primi VOUCHERE de Paște. Care este valoarea tichetelor pe care românii le vor primi de sărbători

Angajații pot primi VOUCHERE de Paște. Care este valoarea tichetelor pe care românii le vor primi de sărbători

Angajații din România pot primi vouchere de Paște. Prima de sărbători va avea o valoare de 300 de lei, iar firmele o poate oferi angajaților sub mai multe forme.

Așadar, angajatorii pot oferi salariaților tichetele/vouchere în valoare de 300 de lei sau pot alege să ofere bani sau bunuri. Angajatorii nu vor plăti taxe la ANAF pentru aceste cadouri. Doar în cazul în care suma depășește 300 de lei, atunci vor fi nevoiți să plătească impozit pe sumele oferite.

Tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate ocazional angajaților proprii pentru cheltuieli sociale. Este interzisă acordarea de tichete cadou altor categorii de beneficiari decât angajaților proprii.

Tichetele acordate de Paşte sunt venituri neimpozabile

Tichetele acordate de Paşte sunt venituri neimpozabile și nu intră în baza de calcul a contribuțiilor sociale în limita sumei de 300 de lei dacă este îndeplinită condiția de a fi prevăzute în contractul de muncă (colectiv sau individual) sau în regulamentul intern. În cazul în care se acordă salariaților cadouri în bunuri, taxa pe valoarea adăugată din facturile de achiziție nu este deductibilă, nefiind efectuată în folosul unor operațiuni care dau drept de deducere conform art. 297 din Codul fiscal.

Așadar, prin modificările aduse legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, se interzice acordarea de tichete cadou altor categorii de beneficiari decât angajaților proprii pentru cheltuieli sociale.

Potrivit Codului fiscal, în cazul cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, nu depășește 300 de lei.

Tichetele vor putea fi oferite și în format virtual

Tichetele de masă, tichetele cadou, cele culturale, precum şi cele de creşă şi de vacanţă ar putea fi acordate şi în format virtual, nu doar electronic pe suport fizic, prevede un proiect de lege depus marţi în Parlament.

”Am depus astăzi (marţi – n.r.), împreună cu mai mulţi colegi, un proiect de lege care reglementează posibilitatea acordării biletelor de valoare şi în format virtual, nu doar electronic pe suport fizic. Tichetele de valoare reprezintă beneficii extrasalariale – tichete de masă, tichete cadou, tichete culturale, tichete de creşă şi tichete de vacanţă. Este important ca biletele de valoare să fie atractive şi pentru beneficiarii atraşi de tehnlogiile digitale, în special pentru tineri.

Cardul virtual poate fi folosit prin instalarea pe un dispozitiv mobil, aşa cum se întâmplă în prezent cu cardurile virtuale oferite de bănci. Vor putea fi utilizate mult mai uşor online, vor putea fi alimentate pentru diverse beneficii fără costuri şi mult mai uşor, nu va mai fi nevoie sa fie distribuite sau ridicate de fiecare dată de către beneficiari”, spune deputatul Maria Gabriela Horga, potrivit romaniatv.net.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și