Prima pagină » Actualitate » Angajatorii români solicită ajutorul autorităților pentru respectarea drepturilor muncitorilor străini

Angajatorii români solicită ajutorul autorităților pentru respectarea drepturilor muncitorilor străini

Angajatorii români solicită ajutorul autorităților pentru respectarea drepturilor muncitorilor străini

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România solicită sprijinul autorităților române pentru urgentarea timpului de obținere a permiselor de ședere și implicit a CNP-urilor pentru muncitorii străini.

În absența unui cod numeric personal, zecile de mii de muncitori străini aflați în prezent în România nu se pot legitima în fața autorităților, nu pot beneficia de servicii medicale, se află în imposibilitatea de a părăsi țara – în cazul unei situații de urgență – și nu pot trimite bani acasă, de altfel motivul principal pentru care marea majoritate a forței de muncă străine vine să lucreze aici.

Acestea sunt doar câteva dintre situațiile limită sesizate de Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România, motiv pentru care antreprenorii din domeniu apelează la sprijinul autorităților și inițiază astfel un prim pas către un dialog deschis pe tema acordării de drepturi depline pentru muncitorii străini veniți să muncească în țară.

„Dacă în momentul de față muncitorii străini pot depune actele pentru permisele de ședere, atunci când ajung în țară, în prezent durează aproximativ șase luni obținerea propriu-zisă a acestui document. În tot acest timp, în caz de urgențe medicale în care spitalizarea durează mai mult de trei zile sau chiar atunci când sunt legitimați de către autorități, oamenii aceștia sunt ai nimănui. Am avut un muncitor străin care a suferit un accident rutier și care, fără CNP și implicit asigurare medicală, se afla într-un real pericol. Din fericire, cazul acesta a fost cu succes soluționat de către angajator, care s-a oferit să suporte enormele costuri de spitalizare. Gândiți-vă, însă, că nu sunt normale aceste situații în care, înainte de toate, primează siguranța cetățenilor străini la noi în țară”, a declarat Elena Panțiru, cofondatoare a Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România.

Elena Panțiru, cofondatoare a Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România

Există și un set de soluții propuse de către antreprenorii români, prin intermediul cărora angajatorii vor să vină în sprijinul autorităților cu modalități practice de rezolvare a lacunelor legislative, cu care acest domeniu de activitate se confruntă aproape zilnic.

„O primă soluție, prezentată autorităților – încă de la începutul acestui an – este mărirea organigramei atât la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări, cât și la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Personalul care procesează documentele noastre este insuficient. Noi lucrăm în continuare cu aceleași persoane cu care colaboram și înainte de creșterea contingentului muncitorilor străini la 100.000. În plus, este necesară simplificarea documentației stufoase atât la IGI (Inspectoratului General pentru Imigrări-n.r.), cât și la ambasade. Documentele încărcate pe portalul instituțiilor trebuie depuse și în format fizic, iar acest lucru trebuie să înceteze. Este suficient să facem totul digital”, a completat Elena Panțiru.

Cu toate că ANAF a încercat să vină în întâmpinarea agențiilor de plasare și recrutare a personalului străin în România cu o serie de măsuri cum ar fi posibilitatea realizării de NIF-uri (numere de identificare fiscală), în loc de CNP-uri, procedurile sunt complicate și de cele mai multe ori evitate de către agențiile de recrutare și angajatorii români.

În cazul de față, după obținerea CNP-ului, se face o declarație rectificativă de înlocuire a NIF-ului cu CNP, ceea ce din nou se traduce prin două proceduri cu o singură finalitate. Mai mult decât atât, codul numeric personal trebuie transmis către ANAF imediat după obținere.

În plus, NIF-urile sunt aplicabile muncitorilor care vin în România pentru maxim 6 luni, în condițiile în care marea majoritate a forței de muncă străine vine pe contracte de minim 2 ani de zile.

În completare, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă propune și identificarea unui sistem de către Inspectoratul General de Imigrări, prin care în momentul încărcării actelor cetățeanului străin pe portal, să poată fi generat automat un CNP pentru acesta.

Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă a fost înființat în 2020 cu scopul de a susține, promova și reprezenta interesele profesionale, economice și sociale ale antreprenorilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit