Prima pagină » Actualitate » ANI a sesizat Parchetul General cu privire la posibila săvârşire, de către Costel Alexe, a infracţiunii de fals în declaraţii

ANI a sesizat Parchetul General cu privire la posibila săvârşire, de către Costel Alexe, a infracţiunii de fals în declaraţii

ANI a sesizat Parchetul General cu privire la posibila săvârşire, de către Costel Alexe, a infracţiunii de fals în declaraţii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către fostul ministru al Mediului Costel Alexe, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii.

De asemenea, ANI a sesizat PICCJ în cazul a trei primari, între care cel al municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Agenţia Naţională de Integritate arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020 şi actual şef al CJ Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal.

„Persoana evaluată nu a declarat, în declaraţiile de avere depuse în anul 2020, împrumutul în valoare de 107.600 Lei, reprezentând creditarea unei societăţi comerciale în cadrul căreia soţia acestuia deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator”, explică ANI.

ANI a sesizat Parchetul și în cazul lui Antal Arpad, primarul din Sf. Gheorghe

De asemenea, ANI a sesizat PICCJ cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Antal Arpad Andras, primarul municipiului Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna, a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal.

„În exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoana evaluată a îndeplinit acte prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, respectiv a încheiat contracte de prestări servicii cu o societate cu punct de lucru activ în spaţiul comercial deţinut anterior de către societatea în cadrul căreia acesta deţine calitatea de asociat”, arată ANI.

O altă sesizare a fost făcută de Agenţie la PICCJ în ce îl priveşte pe Paul-Iulian Lazăr, primar al comunei Muntenii de Jos, judeţul Vaslui. Astfel, există indicii referitoare la posibila săvârşire de către Lazăr a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, după ce, în calitate de primar, a iniţiat şi promovat un proiect de hotărâre prin care s-a propus reprezentantul C.L al comunei Muntenii de Jos în Adunarea Generală a Acţionarilor a unei societăţi la care Consiliul Local deţine calitatea de acţionar – proiect adoptat în 20 ianuarie 2021, în forma propusă de iniţiator.

Potrivit ANI, în calitate de reprezentant al CL în AGA a societăţii respective, Lazăr a obţinut, în perioada 2021 – septembrie 2022, venituri totale în sumă de 42.659 lei, arată News.ro.

De asemenea, Lazăr a emis, în 5 februarie 2021, la solicitarea soţiei sale, o adeverinţă care atestă că aceasta este deţinătoarea unui teren situat în intravilanul localităţii Băcăoani, comuna Muntenii de Jos. Mai mult, Lazăr a semnat, în 13 aprilie 2021, întâmpinarea depusă de comuna Muntenii de Jos la cererea de chemare în judecată introdusă de soţia sa.

Totodată, susţine ANI, există şi indicii referitoare la posibila săvârşire de către Lazăr a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menţionat în declaraţia de avere din 27 mai 2022, veniturile în sumă totală de 23.947 lei realizate în anul 2021 în calitate de reprezentant al CL în AGA a  societăţii la care Consiliul Local deţine calitatea de acţionar. În acelaşi timp, în declaraţiile de avere din 15 ianuarie şi 13 martie 2023, a consemnat faptul că a realizat venituri în calitate de ”membru CA” al societăţii menţionate, în condiţiile în care, în perioada de referinţă, nu deţinea funcţia de administrator al acelei societăţi.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în cazul lui Stan Malinche, primar al comunei Gropeni, judeţul Brăila, existând indicii referitoare la posibila săvârşire de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat corespunzător veniturile şi bunurile imobile, în declaraţiile de avere depuse în anii 2018-2021, în calitate de primar.

„De asemenea, menţionăm faptul că la data de 7 februarie 2023, Agenţia Naţională de Integritate a constatat şi conflictul de interese în materie administrativă în cazul lui Malinche Stan, întrucât, în exercitarea mandatului de primar, deşi avea un interes personal în problemele propuse dezbaterilor, a participat la emiterea, adoptarea şi încheierea unor acte administrative şi juridice privind societatea în cadrul căreia deţinea calitatea de membru fondator şi funcţia de prim-vicepreşedinte, încălcând astfel prevederile art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019. Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către persoana evaluată a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în calitate de primar al comunei Gropeni funcţia de prim-vicepreşedinte deţinută în cadrul societăţii”, mai arată ANI.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și