ANM anunță ninsori abundente la munte, ploi și vânt puternic în mare parte din țară/Prognoză specială pentru București: lapoviță și frig!
Ultima prognoză dată publicității de Administrația Națională de Meteorologie anunță ninsori abundente la munte, ploi și vânt puternic în mare parte din țară.
De asemenea, ANM a emis și o prognoză specială pentru București.
Astfel, meteorologii susțin că în perioada 11-13 noiembrie va fi un mix de fenomene meteorologice severe.
Unde se va depune strat de zăpadă
O informare valabilă de luni până miercuri dimineață, 13 noiembrie, anunță temporar precipitații, pe parcursul zilei de luni, în sud-vest și sud. De marția, aria se va extinde și în centru și est.
Vor predomina ploile, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de 10…15 l/mp, iar în Oltenia și Muntenia izolat de peste 25 l/mp.
Vântul va avea intensificări pe litoral, iar pe parcursul zilei de luni, pe arii restrânse și în jumătatea de est a Munteniei și în partea continentală a Dobrogei.
În zona litorală a județelor Constanța și Tulcea este cod galben până marți dimineață. Local și temporar vântul va avea viteze la rafală de 50…60 km/h.
De asemenea, în Carpații Meridionali, până marți seara, temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm.
Prognoză specială pentru Capitală. Ce anunță meteorologii
Bucureștenii trebuie să se pregătească pentru două zile de vreme rea și temperaturi în scădere. ANM a emis o prognoză specială pentru Capitală, care anunță că vremea se va răci semnificativ începând de luni.
În intervalul luni ora 12.00 – marți ora 8.00, vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.
Începând de marți dimineață până miercuri, vremea va fi închisă și rece. Pe parcursul zilei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar dimineața trecător și lapoviță. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.
CITEȘTE ȘI:
Meteorologii Accuweather anunță ninsori zilele următoare în România. Pe ce dată ninge
Vremea în următoarele 4 săptămâni. Când vor fi primele NINSORI
Data exactă când vine IARNA în București, potrivit meteorologilor Accuweather