Prima pagină » Actualitate » ANM: Cod galben de ninsori și polei în mare parte din țară. Care sunt zonele vizate

ANM: Cod galben de ninsori și polei în mare parte din țară. Care sunt zonele vizate

ANM: Cod galben de ninsori și polei în mare parte din țară. Care sunt zonele vizate
ANM: Cod galben de ninsori și polei în mare parte din țară. Care sunt zonele vizate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi două avertizări tip cod galben de precipitații abundente, polei și viscol.

Prima avertizare vizează cantități însemnate de precipitații, polei, viscol în Carpații Meridionali și de Curbură, intensificări ale vântului și este valabil în intervalul 26 ianuarie, ora 18 – 27 ianuarie, ora 10.

În intervalul menționat în Oltenia, local în Muntenia și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula cantități în general de 25…40 l/mp.

În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Mun. București vor fi precipitații îndeosebi sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei.

În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută.

Local și temporar, intensificări ale vântului vor fi și în restul zonei atenționate, cu viteze în general de 50…60 km/h. Pe alocuri vor fi depuneri de polei în sud-est și centru.

Sursa: ANM

Cod galben și în Muntenia, Moldova și Dobrogea

Al doilea cod galben este valabil pentru intervalul 27 ianuarie, ora 10 – 28 ianuarie, ora 22 și vizează cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului.

În Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în sudul Moldovei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp.

În zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50…60 km/h, viscolind ninsoarea.

În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută. Pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania și Moldova.

Sursa: ANM

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și