ANM: Ninsoare în București în acest week-end. Zăpadă, vânt, ploi abundente și viscol în țară în următoarele zile

Publicat: 24 11. 2023, 21:45
Sursa FOTO: pxhere.com

Urmează încă un weekend cu alerte de vreme severă. Va fi cod portocaliu de viscol în sud-est, iar Capitala va fi sub atenționare cod galben de vânt și ploi pentru două zile. În București vor apărea și primii fulgi de zăpadă din acest sezon și un strat de polei s-ar putea forma temporar la sol.

„Într-adevăr, vremea se înrăutățește în doi pași. Începe în această (vineri – n.red.) seară prin extinderea arii ploilor care vor cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei iar în zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge în această noapte. Acest episod cu ploaie va dura până mâine spre seară. Urmează să se acumuleze cantități care izolat să depășească chiar 40-50 de litri pe metru pătrat, iar vântul se va intensifica. Vitezele cele mai mari se vor înregistra în zona montană înaltă la început iar apoi intensificările vor cuprinde toată această arie despre care vă spuneam, deci jumătatea sudică a țării”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv ANM:

De sâmbătă seară însă ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, spune reprezentantul ANM.

„Așteptăm ca fenomenele cele mai severe să se desfășoare în a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică și cele mai afectate vor fi județele din partea de sud-est a teritoriului, acelea care sunt deja avertizate cu cod portocaliu, un cod care va intra în vigoare sâmbătă noapte la ora 02:00 iar județele sunt Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași”, adaugă Florinela Georgescu.

În aceste județe, pe lângă faptul că vor predomina ninsorile, vântul va avea intensificări care pot ajunge la 80-85 de km pe oră și deci va fi viscol iar vizibilitatea va fi foarte scăzută.

Prognoza pentru București

În județele care rămân în cod galben până duminică seară vor fi astfel de fenomene, adică posibil ca pe durate mai scurte apreciez și la intensitate mai mică să apară inclusiv viscolul, dar intensificările vântului se vor încadra între 40 și 60 de km pe oră, deci fenomene mai puțin severe. Putem vorbi despre un început de iarnă.

„Este greu de estimat, cel puțin în acest moment, dacă Bucureștiul va avea mai multe ore cu ninsoare și dacă se va depune strat. Este puțin probabil, pentru că posibil ca această primă ninsoare în zona Capitalei să vină după multe ore cu ploaie și deci mai degrabă aș spune că pericolul ar fi, pentru puțin timp, ca la nivelul solului să se formeze, sub influența intensificărilor vântului, o peliculă de polei.

Într-un astfel de eveniment, cu precipitații sub toate formele, cu intensificări ale vântului, trebuie să fim precauți când conducem, să ne pregătim pentru un drum în condiții de iarnă. Prognoza în perioada următoare Ceea ce vă pot spune acum, cu un grad de realizare mai mare, este că în urma acestor episoade cu ninsori, cele pe care le-am avut deja, cele care cu siguranță că vor mai fi pentru zona de munte, este destul de probabil ca perioada sărbătorilor să aducă sau să existe un strat de zăpadă în acea perioadă, să existe un strat de zăpadă în zona montană”, explică reprezentantul ANM, potrivit digi24.ro

Mult mai puțină certitudine este în privința posibilității de a se așeza un strat de zăpadă și în zona mai joasă, pentru că după fiecare episod cu vreme mai severă urmează scurte perioade de încălzire, care duc la topirea posibilului strat de zăpadă. De altfel, în zilele următoare, după vremea aceasta mai severă cu câteva zile mai reci săptămâna viitoare posibil ca weekendul viitor să aducă o vreme simțitor mai caldă, deci mai vorbim despre Sărbători când ne mai apropiem de ele.