ANRE a amendat 9 distribuitori de energie electrică și gaze cu 2,77 milioane de lei pentru nereguli la citirea contoarelor

Publicat: 09 09. 2021, 13:58

 Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat distribuitorii de energie şi gaze cu amenzi de 2,77 milioane de lei, pentru că nu au respectat legislaţia privind citirea contoarelor

 

”ANRE a verificat respectarea de către operatorii reţelelor şi sistemelor de distribuţie de energie electrică şi de gaze naturale a obligaţiei de transmitere de date şi informaţii furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale cu privire la indexurile aparatelor de măsurare, în baza cărora furnizorii emit facturile de energie electrică şi de gaze naturale către clienţii finali, şi, în urma constatărilor făcute, a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 2.770.000 lei”  se arată în comunicatul ANRE.

Cea mai mare amendă a primit-o Distribuţie Energie Electrică – 670.000 lei, urmată de E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat, E-Distribuţie Dobrogea şi Delgaz Grid (energie electrică) – fiecare cu câte 400.000 de lei.

Urmează Distribuţie Energie Oltenia, cu o amendă de 190.000 lei, Delgaz Grid (gaze naturale) – 160.000 lei, Premier Energy (gaze naturale) – 90.000 lei şi Distrigaz Sud Reţele (gaze naturale) – 60.000 lei.

În urma verificărilor efectuate, ANRE a constatat că operatorii de distribuţie nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice care poate fi mai mare de o lună, dar nu trebuie să depăşească 6 luni; nu au respectat intervalul de citire a indexului aparatelor de măsurare a gazelor naturale, interval care nu trebuie să depăşească 3 luni; nu au respectat periodicitatea lunară de citire a indexului aparatelor de măsurare a energiei electrice în cazul prosumatorilor; nu au transmis furnizorilor datele de măsurare în vederea decontării consumului de energie electrică sau cantităţii de energie electrică produse şi livrate în reţea de către prosumatori.

„Recomandăm clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale: să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie electrică sau de gaze naturale; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis indexul furnizorului şi să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis”, precizează responsabilii autorităţii.