Prima pagină » Actualitate » Antrenor de fotbal, acuzat că a falsificat certificatul verde

Antrenor de fotbal, acuzat că a falsificat certificatul verde

Antrenor de fotbal, acuzat că a falsificat certificatul verde

Gruparea Werder Bremen, din a doua ligă germană, a anunţat, sâmbătă, demisia antrenorului său Markus Anfang, în urma deschiderii unei investigaţii privind utilizarea unui certificat de vaccinare fals împotriva Covid.

Tehnicianul a demisionat după deschiderea, joi, a unei anchete de către autorităţile germane în urma zvonurilor că ar fi folosit un certificat fals de vaccinare împotriva Covid-19, scrie Reuters.

Într-o declaraţie, Anfang, care a negat faptele vineri, şi-a anunţat plecarea: „Din cauza situaţiei extrem de stresante pentru club, echipă, familia mea şi pentru mine, am decis să-mi reziliez contractul cu efect imediat”.

Demisia intervine cu câteva ore înainte de meciul cu Schalke 04. El va fi înlocuit pe bancă de interimarul Danjiel Zenkovic.

Anfang, 47 de ani, a fost numit antrenor la începutul acestui sezon.

Citește și