EXCLUSIV | Anul 2023, în zodia RĂZBOAIELOR care au resetat lumea. Ce urmează în 2024? Analist: „Alegerile din SUA vor avea o importanță capitală”

Publicat: 31 12. 2023, 08:00

Războiul din Ucraina, declanșat de invazia Rusiei pe 24 februarie 2022, a ajuns la ziua 676, mai exact, de aproape doi ani. De cealaltă parte, în ceea ce privește conflictul din Israel – care a a debutat cu acea sămbătă neagră din 7 octombrie – reamintim că s-au scurs aproape trei luni, de când  gruparea teroristă Hamas a ucis violent 1.400 de oameni, fiind cel mai dur atac săvârșit în Israel din 1948 încoace.

Ștefan Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane și analist de politică externă, a declarat, într-un interviu acordat Gândul că anul 2024 se va afla și sub influența războiului, în mod particular al razboiului de pe teritoriul Ucrainei, care va continua cel puțin până la alegerile americane din noiembrie și instaurarea unei noi administrații în ianuarie 2025.

Ștefan Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane și analist de politică externă

„Cel puțin până la alegerile prezidențiale din Rusia, din martie, nu vom asista la operațiuni militare de amploare”

Mai mulți analiști au susținut că războiul dintre Israel și Hamas are efecte și în Ucraina, acolo unde sprijinul internațional începe să se clatine.

Mai exact, au exitat voci care au punctat că ritmul rapid al războiului dintre Israel şi Hamas a umbrit, la sfârşitul anului 2023,  războiul dintre Rusia şi Ucraina.

„Anul 2024 se va afla și sub influența zeului Marte, al războiului și în mod particular al razboiului de pe teritoriul Ucrainei. Acesta va continua cel puțin până la alegerile americane din noiembrie și instaurarea unei noi administrații în ianuarie 2025. Cel puțin până la alegerile prezidențiale din Rusia, din martie, nu vom asista la operațiuni militare de amploare, deși unele atacuri spectaculoase, mai mult de efect mediatic, din partea forțelor ucraineene sunt de așteptat, cu scopul de a arunca o umbră asupra realegerii lui Vladimir Putin.

De asemenea, chiar dacă operațiunea militară de mare intensitate din Fâșia Gaza va lua sfârșit, conflictul de joasă intensitate între Israel, Hamas și milițiile șiite care gravitează în jurul Iranului, va continua, mentinând un focar de tensiune care va împiedica Occidentul să privească exclusiv spre Ucraina.  

În UE, alegerile europene de la începutul verii, urmate de negocierile pentru o nouă comisie și pentru unele funcții-cheie de la cabinetele comisarilor și la nivelul comisiilor din Parlamentul European, vor domina actualitatea. Ceea ce înseamnă că avansari semnificative pe unele dosare de interes pot fi înregistrate numai până în luna februarie, înainte ca europarlamentarii să plece în campanie electorală.”

Ajutorul Occidentului, mult sub necesități în anul de grație 2024?

Analistul Ștefan Popescu susține că anul 2024, în actualul context de pe scena politică internațională,  este mai mult un an de tranziție, ale cărui evoluții vor influența lumea în anii care vor urma.

„În vecinatatea României, în anul 2024, va trebui să urmărim alegerile din Republica Moldova, alegerile locale din Turcia și echilibrele politice din Ucraina, în cazul în care ajutorul occidental va continua să fie mult sub necesități și va limita capacitatea acesteia de a ieși din postura de rezistență pe linia frontului.

Nu în ultimul rând, alegerile din Statele Unite, unde, cel mai probabil vom avea o repetare a duelului Trump-Biden din 2020, vor avea o importanța capitala. Prin urmare, anul 2024 este mai mult un an de tranziție, ale cărui evoluții vor influenta lumea în anii care vor urma”, a conchis analistul Ștefan Popescu.

Ucraina a primit peste 38 de miliarde de euro în ajutor financiar din străinătate în acest an

SUA au anunţat, miercuri, deblocarea a 250 de milioane de dolari reprezentând ajutor militar pentru Ucraina, ultima tranşă disponibilă fără un nou vot în Congresul american, relatează AFP.

Negocierile persistă încă între republicani şi democraţi cu privire la validarea pachetului de 61 de miliarde cerut cu insistenţă de preşedintele american Joe Biden şi de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

„Este imperativă o acţiune a Congresului cât mai curând posibil pentru a promova interesele noastre în materie de securitate naţională, ajutând Ucraina să se apere”, a declarat miercuri secretarul de stat american, Antony Blinken, potrivit unui comunicat.

Cu toate acestea, liderii Senatului au remarcat deja că anul se va încheia fără aprobarea de noi fonduri de către Congres – încă o dezamăgire pentru preşedintele ucrainean, într-un an marcat de speranţa într-o contraofensivă majoră şi de presiunea crescută a Rusiei pe front.

Aproape doi ani de când Rusia a atacat Ucraina, pe 24 februarie 2022

Victoria Rusiei asupra Ucrainei, ipoteză înfricoșătoare: „Ar putea provoca prăbușirea securității colective europene”

După ce contraofensiva lansată anul acesta de Ucraina s-a împotmolit, iar ajutorul militar vital pentru armata ucraineană a rămas blocat în Congresul Statelor Unite, unii analiști au început să se îngrijoreze că acesta ar putea fi un punct de cotitură al războiului care ar putea duce la o înfrângere pentru forțele Kievului, potrivit Foreign Policy.

Consecințele unei înfrângeri a Ucrainei trebuie înțelese pe deplin, iar consecințele geopolitice sunt ușor de anticipat.

Înfrângerea unei țări susținute de Occident ar motiva Rusia și alte state revizioniste să modifice și alte granițe cu forța. O victorie rusească ar speria vecinele europene ale Rusiei și ar putea provoca prăbușirea securității colective europene, întrucât unele țări ar alege să-i facă pe plac Moscovei, în timp ce altele ar accelera masiv ritmul înarmării.

Războiul din Ucraina a ucis mii de oameni, a strămutat milioane de ucraineni și a distrus orașe întregi

În 24 februarie 2022, Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse să invadeze Ucraina. Deși invazia Rusiei părea pentru mulți o chestiune de zile, ea s-a transformat, cu fiecare zi, într-un război total, în care trupele ruse au atacat nu numai infrastructura militară a Ucrainei, ci și zone civile din orașe și sate, spitale, școli, locuințe.

Dincolo de destinele frânte și de viețile pierdute, ucrainenii și-au demonstrat rezistența și solidaritatea în fața atacului rușilor. Ucraina a cerut și a primit în repetate rânduri ajutor financiar, dar și militar din partea Occidentului.

Zelenski spune că le-a transmis politicienilor americani că Ucraina va pierde războiul fără ajutorul SUA

„Nimeni nu crede în victoria noastră la fel de mult ca mine. Nimeni”, a subliniat președintele Ucrainei într-un interviu acordat celor de la Time după noua sa vizită în Statele Unite. El a relatat că politicienii americani l-au întrebat direct ce s-ar întâmpla cu Ucraina dacă ar pierde susținerea Statelor Unite. „Vom pierde”, le-a răspuns el.

„Cel mai rău este că o parte a lumii s-a obișnuit cu războiul din Ucraina. Oboseala de război vine ca un val. O vezi în SUA, în Europa. Și vedem că, de îndată ce [occidentalii] obosesc puțin, pentru ei totul devine ca un serial TV: ‘Nu pot să văd asta a zecea oară’”, le-a spus Zelenski celor de la Time.

Vieți schimbate, iremediabil, după atacul Hamas din 7 octombrie

Mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani – au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor pe 7 octombrie de către gruparea teroristă Hamas – care a comis în acea „sâmbătă neagră” un adevărat măcel, prin acte de violență abjectă.

La aproape trei luni de când gruparea teroristă a comis pe 7 octombrie – în acea „sâmbătă neagră” – acte de-o violență abjectă, un adevărat masacru împotriva israelienilor și după bombardamente și operațiuni militare ale armatei israeliene în Fâșia Gaza apar informații despre negocieri intense care ar putea duce la o nouă încetare a focului în Gaza.

Reamintim că aproximativ 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de Hamas, gruparea teroristă aflată la putere în Fâşia Gaza.

În primul armistițiul de șapte zile, ostaticii au fost eliberați, în grupuri mici, aproximativ o sută, astfel că, 129 sunt în continuare ținuți în captivitate de teroriștii Hamas.

Benjamin Netanyahu: „Ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie!”

Prim-ministrul israelian a promis miercuri că războiul împotriva Hamas se va încheia cu ”victoria” Israelului, în pofida ”pierderilor dureroase” de soldaţi, transmite AFP.

”Suntem într-un război dur. Va fi un război lung”, a declarat Netanyahu într-un comunicat, în care a deplâns pierderile de militari israelieni, la câteva ore după anunţul privind moartea a 11 soldaţi în precedentele 24 de ore în luptele din Fâşia Gaza.

”Le promit tuturor cetăţenilor Israelului: ne vom duce la îndeplinire munca, vom merge înainte până la victorie”, a adăugat şeful guvernului, citat de AFP şi Reuters.

Unsprezece soldaţi israelieni au fost ucişi în lupte intense marţi, a comunicat armata israeliană, fiind vorba despre cele mai mari pierderi într-o singură zi de la debutul operaţiunilor în Gaza. Numărul total al soldaţilor israelieni morţi a ajuns la 326, potrivit AFP.

Atacul Hamas, din 7 octombrie, constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”

 

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

EXCLUSIV | Cele două mari temeri ale unei românce din Israel, după 27 de zile de infern. „Este înfiorător, asta mă sperie cel mai tare!”

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”