Anunțul TAS, privind verdictul în cazul contestației depuse de gimnasta Sabrina Voinea. Decizia care ține cu sufletul la gură o Românie întreagă

Publicat: 08 08. 2024, 14:44
Actualizat: 08 08. 2024, 14:50

This browser does not support the video element.

Decizia TAS în cazul Sabrinei Voinea ar trebui să fie anunțată, cel puțin teoretic, până duminică. Inițial, audierile trebuiau să aibă loc azi, însă TAS a făcut anul că acestea au fost amânate, scopul acestui demers fiibd acela ca toate declarațiile să poată fi studiate. 

Federația Internațională de Gimnastică a depus miercuri o cerere de amânare a audierilor, invocând faptul că toată lumea gimnasticii de la Jocurile Olimpice 2024 a părăsit capitala Franței, potrivit jurnaliștilor Digi 24.

Așadar, în aceste condiții, în cel mai optimist scenariu, audierile la TAS ar putea avea loc în cursul zilei de vineri. Apoi, în funcție de cât de repede se ajunge la o decizie, am putea avea, chiar vineri seară sau sâmbătă, un verdict în cazul contestației depuse de gimnasta Sabrina Voinea.

Vom avea sau nu medalie de bronz la sol?

Reamintim că Sabrina Voinea a fost penalizată cu o zecime, pentru o ipotetică ieșire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj, transmite Federația Română de Gimnastică.

Organizația anunță pe această cale că solicită o analiză detaliată asupra notelor la dificultate și execuție obținute de Sabrina Maneca Voinea.

Sabrina Voinea

Finala probei de sol a generat o controversă uriașă la Jocurile Olimpice

Drept urmare, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) și Federația de Gimnastică solicită în procedură extraordinară reanalizarea exercițiului făcut de Sabrina Voinea, după ce gimnasta de 17 ani a fost depunctată pentru că ar fi depășit covorul, deși imaginile arată contrariul.

„Noi, astăzi, aici am întrerupt gimnastica, pentru că nimeni nu luptă pentru drepturile noastre!”

Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea, a anunțat retragerea definitivă a fiicei sale din gimnastică, motivată de ceea ce a numit „jaful american” de la Jocurile Olimpice.

Fosta gimnastă Camelia Voinea a făcut publică decizia pe Facebook, prezentând imagini care demonstrează că Sabrina nu a ieșit din covor la nicio linie acrobatică din exercițiul său de la sol, contrar notării primite.

„Sabrina nu a ieșit din covor la nicio linie acrobatică. Sunt toate aici, merita medalie! Noi, astăzi, aici am întrerupt gimnastica, pentru că nimeni nu luptă pentru drepturile noastre! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut! Atât am putut suporta!”, a declarat Camelia Voinea pe Facebook.

„Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor”

Sabrina Voinea a concurat penultima în finală, imediat după vedeta americană Simone Biles, care a avut două ratări.

După încheierea exercițiului, antrenorii Sabrinei au depus o contestație referitoare la nota de dificultate de 5,9, însă nu s-a produs nicio schimbare deoarece, conform regulamentului, această notă nu este contestabilă, potrivit Prosport.

Sabrina a terminat competiția pe locul 5, în spatele colegei sale Ana Maria Bărbosu, care a primit aceeași notă de 13.700, fiind departajată pe baza notei de dificultate.

„După cum ați văzut, la bârnă am mers puțin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol. Mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieșit liniile acrobatice, mi-a ieșit artistica. A fost cel mai bun sol, mai bun ca la Europene și ca la Mondialele de anul trecut. Da, mă simt nedreptățită, pentru că știam că meritam o notă mult mai mare”, a spus Sabrina Voinea printre lacrimi.

Sabrina a mai afirmat că nu știe de ce contestația ei nu a fost acceptată, în timp ce americanca a beneficiat de o ajustare a notei.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia. Și americanca a contestat şi ei i s-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat.

Eu nu am auzit nimic să mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine…”, a spus gimnasta.

 

CITIȚI ȘI:

Decizie radicală în lotul feminin de GIMNASTICĂ. Mama Sabrinei Voinea a anunțat retragerea definitivă a fiicei sale din acest sport

Federația de Gimnastică cere REEVALUAREA notelor Sabrinei Voinea la sol. Eroare de arbitraj, acuză FRG