Apar primele restricții de circulație pentru segmentul de Nord al Magistralei 6 de metrou, în zona DN1
Surse administrative au precizat pentru Gândul vă peste câteva zile apar primele restricții de circulația pe segmentul nord al șantierului pentru Magistrala 6 de metrou. Restricțiile vor apărea în zonele unde se construiesc stațiile Washington și Otopeni.
„Vor fi instituite noi restricții de circulație în vederea realizării lucrărilor aferente Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”. Astfel, se estimează că începând cu data de 12 septembrie 2024 se vor institui primele restricții de circulație necesare execuției lucrărilor pentru Secțiunea Tokyo-Aeroport Otopeni (Secțiunea de Nord a Proiectului. Lot 1.2)”, spun sursele Gândul.
Sursele citate mai spun că primele măsuri de restricții vor fi instituite cu o durată de aproximativ 90 de zile, perioadă de timp în care vor fi executate lucrări preliminare pentru realizarea structurilor aferente viitoarelor stații de metrou.
Circulația pe DN1 nu va fi afectată
În zona viitoarei stații de metrou Washington se vor institui următoarele restricții:
- Pe strada Viorel Ciurea se va restricționa accesul rutier si pietonal iar statiile de transport public „Sația INMH” amplasata pe această arteră, pe ambele sensuri vor fi relocate în imediata vecinătate;
- Accesul spre Ploiești din zona bretelei adiacente DN1 respectiv de pe B-dul Alexandru Nasta va fi restricționat. Accesul catre Ploiești din această artera realizându-se prin ruta ocolitoare asigurată prin Bulevardul Doctor Liviu Librescu.
- Restricțiile nou instituite pe amplasamentul stației Washington nu vor afecta circulația rutiera pe DN1!
„Stația va fi amplasată în laterala estică a Şoselei Bucureşti-Ploieşti, zona de Sud-Est a intersecţiei Şoselei Bucureşti-Ploieşti şi Bulevardul Dr. Liviu Librescu / Strada Jandarmeriei. La capetele stației vor exista trei accesuri, dintre care două vor fi legate de un pasaj pietonal pe sub Șos. București – Ploiești (DN1), iar cel de-al treilea se află de-a lungul stației. Stația Washington are o lungime de 159 m și o lățime maximă de 22,16 m”, potrivit Metrorex.
În zona viitoarei stații de metrou Otopeni se vor institui restricții:
- accesul dinspre DN1 pe strada 23 august, accesul realizându-se pe ruta alternativă prin strada Oituz si Floare de Cais, totodată stația de transport public „Stația Primăria Otopeni’’ amplasata pe DN1 sensul de intrare în București va fi relocată în imediata vecinătate a pasarelei Pietonale!
- Ocazional vor fi restricții locale pe banda 1 pe sensul de intrare în Bucuresti în intervalul orar 22:00-06:00.
Pe 8 martie 2022, Metrorex a semnat cu asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. contractul pentru săparea tunelurilor la prima secțiune a Magistralei 6 de metrou, cea dintre 1 Mai și Tokyo.
Primul lot al M6 (1 Mai – Tokyo) va avea o lungime de 6,6 km și va cuprinde șase noi stații: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa și Tokyo (mall-ul Băneasa Shopping City). În ultima perioadă au fost introduse mai multe restricții de circulație.