Aparținătorii pacienților internați la ATI de la spitalul Sf. Pantelimon vor să-i transfere, din cauza deceselor recente
This browser does not support the video element.
Cazul de la secția ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon i-a revoltat pe aparținătorii pacienților care sunt internați, la acest moment, pe secție, de aceea doresc transferarea acestora la alte instituții medicale. Rudele și apropiații pacienților au îndoieli în privința tratamentul le-a fost administrat bolnavilor.
Spitalul Sf. Pantelimon este centrul unui adevărat scandal, după ce s-a descoperit că 17 pacienți, internați la ATI, au murit în doar 17 zile. O asistentă a reclamat că decesele suspecte ar fi fost cauzate de scăderea dozei de noradrenalină administrate, o substanță vitală pentru pacienții în stare gravă internați la ATI.
Situația i-a alarmat și, în același timp, revoltat pe aparținătorii celor internați la acest moment la secția ATI de la Spitalul Sf. Patelimon și vor să-i mute pe pacienți la alte instituții medicale, notează Antena 3. De asemenea, cei ai căror apropiați se află la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon au îndoieli că pacienții ar fi primit tratamentul de care aveau nevoie.
De asemenea, autoritățile anchetează cele 17 decese de la spitalul Sf. Pantelimon, fiind demarate trei anchete în paralel.
„Procurorii la Spitalul Sfântul Pantelimon, au discutat cu specialiștii și au verificat aceste aparate care sunt folosite în secțiile ATI tocmai pentru a-i ajuta să facă lumină.
Au început și audierile în acest dosar penal în care se cercetează in rem în fracțiunea de omor și mai sunt încă alte trei anchete care au fost demarate, în paralel, o anchetă la Colegiul Medicilor, după ce a fost sesizat de către managerul spitalului și o anchetă internă demarată chiar de acesta și, bineînțeles, Corpul de Control care a fost trimis la spital de ministrul Sănătății și așteptăm ca în cursul săptămânii următoare să vedem și rezultatele acestor verificări. ” arată sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
Parchetul de pe lângă Tribunalul București, OFICIAL: Cum a început scandalul de la ATI Pantelimon