Apele minerale de la Bilbor fac minuni pentru cei care au probleme cu stomacul, ficatul sau fierea
Cum poate fi îmbinat utilul cu plăcutul? Există o vacanță în care să te poți odihni, să te poți trata, dar să vezi și peisaje de basm? Ei bine, da! Bilbor este acest loc de poveste, o localitate cu peste 300 de ani de istorie, cu peste 700 de izvoare de apă minerală și cu cel mai pur aer din România.
De pe la anul 1750 există așezarea pe care noi o cunoaștem astăzi sub numele Bilbor. Înconjurat de munți și păduri nesfârșite, Bilborul este renumit pentru cele 700 de izvoare de apă minerală, chiar dacă nu mai sunt toate exploatate. O vacanță aici nu face bine doar sufletului, cu peisajele sale de basm și florile rare, care cresc doar în această zonă, ci și trupului care se tratează cu apele curative.
Locul fermecat, dintre Transilvania și Bucovina, a fost menționat pentru prima dată pe la 1751, dar nu a purtat mereu numele Bilbor. Acum, cine-i pronunță numele știe că se referă la izvoare minerale, recunoscute pentru calitățile lor vindecătoare. Toți cei care au probleme cu sistemul circulator vin aici pentru că știu că apa face minuni si are efecte benefice pentru oamenii cu probleme de stomac, fiere sau ficat.
În cuprinsul depresiunii Bilbor, izvoarele de apă minerală sunt localizate în partea vestică a acesteia, adică pe partea dreaptă a Bistricioarei, formând un areal relativ restrâns, unde sunt circa 15 iviri de ape minerale, stocate majoritatea în scorburi de brad sau în tuburi de beton.
Deşi zona celui mai important izvor, Simion Lungu, „fierbe” din cauza CO2-ului, apa este foarte puţin mineralizată, amestecul cu CO2 se face la suprafaţă şi nu la adâncime, acesta în viitor poate fi folosit ca și mofetă. Pe lângă izvorul Simion Lungu, în zonă sunt prezente și alte izvoare ca Şeştina, Iacobeţ, Truţa, Raita, Vâlcăneşti (unde apar trei izvoare de apă minerală), Borcut şi pe Valea Bistricioarei în zona numită Hurubă, pe o suprafaţă de 300-400 m2 apar şase iviri de ape minerale carbogazoase dintr-un mamelon de travertin.
Sursa: George-Bogdan Tofan “Ulucul depresionar Drăgoiasa-Tulgheș. potențial turistic, amenajare și valorificare turistică”
Apa minerală de aici este una curativă, iar proprietăţile ei au fost dovedite de-a lungul timpului. Oamenii cu probleme de stomac, fiere sau ficat vin aici pentru o cură de sănătate. Turismul medical este cel care atrage cei mai mulţi vizitatori în zonă
Sursa: Arpad Josza, muzeograf
„Tratament” și pentru suflet
Dincolo de îngrijirea sănătății, la Bilbor și sufletul are parte de un tratament aparte. Fie vară, fie iarnă, frumusețea naturii este o adevărată binecuvântare. Munții milenari străjuiesc zona, iar păduri de conifere care-i îmbracă în mantia lor verde purifică aerul de altitudine. Pentru o și mai mare bucurie, aici se găsesc specii rare de plante, pe care legea le protejează: papucul doamnei, garofiţa pitică sau bujorul de munte. Alături de ele se regăsesc multe plante medicinale.
Nu trebuie să vă aventurați pe trasee care se pierd în inima pădurii pentru a vă bucura de imagini cu familii de cerbi și căprioare, cocoși de munte, iar în luminișuri – de berze albe.
Iubitorii de drumeții sunt sfătuiți să meargă primăvara și vara pentru a putea admira natura în toată spledoarea ei. Dar, indiferent de cât de mult iubiți natura, este musai să faceți o vizită la biserica Sfântul Nicolae, un edificiu din lemn vechi, de peste trei secole, care cucerește cu picturile murale de patrimoniu.
Zona Bilbor merită explorată şi pentru frumuseţea naturii de aici, mai ales primăvara şi vara. Practic nu există poluare, aerul fiind foarte curat. Aici se pot vedea flori rare şi se pot face drumeţii. Cei care vin aici vor avea parte cu siguranţă de relaxare, departe de orice fel de aglomeraţie urbană. De-a lungul timpului mulţi oameni care au venit aici au povestit că s-au eliberat de stres sau au scăpat de depresie
Sursa: Arpad Josza, muzeograf
Cazarea ieftină, bucate alese
Dacă v-am făcut curioși, vă mai spunem că la Bilbor se ajunge cu mașina sau cu autobuzul, prin pasul Rachitis (DJ 174A Bilbor-Secu), de la Toplița (28 km).
Locuri de cazare se găsesc în zecile de pensiuni din zonă, la prețuri foarte accesibile si la pachet cu preparatele tradiționale, pe care nu ar trebui sa le ratati in Bilbor.
Citește și:
Bilbor, abundența apelor minerale pure
Bilbor – Împărăția Bradului Alb, zona cu cel mai pur aer din România!