Apelul AEP pentru ANAF cu privire la influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu. Decizii cruciale, după controversele primului tur electoral
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a solicitat ANAF să verifice tiktokerii care l-au promovat pe Călin Georgescu pe rețeaua socială, dar și să identifice originea banilor. Între timp, alegerile prezidențiale din România sunt contestate la Curtea Constituțională, doi candidați suveraniști solicitând anularea scrutinului din primul tur.
Reamintim că în turul al doilea al prezidențialelor, din data de 8 decembrie, românii ar avea de ales între Elena Lasconi, președinte USR și independentul Călin Georgescu.
Vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, a declarat pentru Libertatea că sursa este una externă statului român. Acesta a acuzat că mii de conturi au conlucrat pentru amplificarea mesajelor lui Călin Georgescu, iar „TikTok a ignorat cu desăvârșire toate tentativele și sesizările pe care AEP-ul le-a făcut.”
Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru joi ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la trei zile după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Influencerii își pun cenușă-n cap: „Am fost un prost”
Între timp, mulți dintre influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu au precizat că regretă faptul că au luat parte la campania acestuia și susțin că nu știau cine este independentul prezidențiabil. Acesta precizează că ulterior, în comentarii, au apărut boții care scriau „votăm Călin Georgescu.”
„Am luat parte la campania de promovare a lui Călin Georgescu. Am fost un prost. În momentul în care am acceptat campania cu #echilibrușiverticalitate, ca orice campanie, vine la pachet cu un brief. În acest brief era menționat că nu se dorește să ținem partea vreunuia dintre candidați sau vreunui partid. Tot în brief se menționa că se dorește ca noi să creștem conștientizarea asupra ideii că este important ca oamenii să meargă la vot”, a spus Stremițeanu, un influencer de pe TikTok.
În același timp, antreprenorul Ștefan Mandachi a recunoscut la rândul său că a făcut propagandă pentru candidat, fără a ști ce fel de opinii extremiste promovează acesta.
Antreprenorul Ștefan Mandachi, cu afaceri diverse, dar cunoscut și în mediul online, își face mea culpa. Acesta a recunoscut public faptul că a greșit pentru că nu a verificat toate declarațiile candidatului la Președinție Călin Georgescu, pe care l-a votat.
„Recunosc că am greșit pentru că nu am verificat toate declarațiile candidatului pe care l-am votat. Eu personal am votat dintr-un sentiment de furie îndreptat împotriva întregii clase politice, fără nicio excepție, vot împotriva sistemului, vot antipartid.
De aceea, am ales un candidat independent, pe care l-am cunoscut cu câteva zile înainte și care părea că se luptă cu acest sistem. Dar chiar și așa nu am nicio scuză și îmi asum vina pentru că nu am făcut verificările necesare. Trebuia să fiu mult mai atent, cu atât mai mult cu cât am și o comunitate mare de oameni care mă urmăresc”, a transmis Ștefan Mandachi, într-un videoclip postat pe Facebook.
Cum și-a făcut Călin Georgescu campanie electorală cu ZERO investiții
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), condusă de Toni Greblă, a făcut publice miercuri sumele raportate de candidații la alegerile prezidențiale, potrivit unui comunicat de presă.
Independentul Călin Georgescu apare cu zero lei cheltuiți, deși prezidențiabilul independent a beneficiat de o campanie masivă pe Tiktok. Specialiști în marketing susțin că este imposibil ca o astfel de campanie să fie făcută cu zero investiții și zero cheltuieli.
Cea mai mare sumă cheltuită la alegeri a fost raportată de Marcel Ciolacu (PSD), cu 56.5 milioane de lei, urmat de Nicolae Ciucă cu 17.6 milioane de lei și Elena Lasconi cu 16.4 milioane de lei. George Simion a raportat 4,3 milioane de lei.
Rezultatele primului tur de prezidențiale
- CĂLIN GEORGESCU a obținut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94% din totalul voturilor valabil exprimate;
- ELENA-VALERICA LASCONI a obținut 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.18% din totalul voturilor valabil exprimate;
- ION-MARCEL CIOLACU a obținut 1.769.760 voturi valabil exprimate, reprezentând 19.15% din totalul voturilor valabil exprimate;
- GEORGE-NICOLAE SIMION a obținut 1.281.325 voturi valabil exprimate, reprezentând 13.86% din totalul voturilor valabil exprimate;
- NICOLAE-IONEL CIUCĂ a obținut 811.952 voturi valabil exprimate, reprezentând 8.79% din totalul voturilor valabil exprimate;
- MIRCEA-DAN GEOANĂ a obținut 583.898 voturi valabil exprimate, reprezentând 6.32% din totalul voturilor valabil exprimate;
- HUNOR KELEMEN a obținut 416.353 voturi valabil exprimate, reprezentând 4.50% din totalul voturilor valabil exprimate;
- CRISTIAN DIACONESCU a obținut 286.842 voturi valabil exprimate, reprezentând 3.10% din totalul voturilor valabil exprimate;
- CRISTIAN-VASILE TERHEȘ a obținut 95.782 voturi valabil exprimate, reprezentând 1.04% din totalul voturilor valabil exprimate;
- ANA BIRCHALL a obținut 42.853 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.46% din totalul voturilor valabil exprimate;
- LUDOVIC ORBAN a obținut 20.089 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.22% din totalul voturilor valabil exprimate;
- SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU a obținut 14.683 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.16% din totalul voturilor valabil exprimate;
- ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN-PĂCURARU a obținut 14.502 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.16% din totalul voturilor valabil exprimate;
- SILVIU PREDOIU a obținut 11.246 voturi valabil exprimate, reprezentând 0.12% din totalul voturilor valabil exprimate.
CITEȘTE ȘI: