Prima pagină » Actualitate » Aproape 2.000 de greviști STB, cercetați disciplinar. Audierile se vor finaliza pe 28 februarie

Aproape 2.000 de greviști STB, cercetați disciplinar. Audierile se vor finaliza pe 28 februarie

Aproape 2.000 de greviști STB, cercetați disciplinar. Audierile se vor finaliza pe 28 februarie

Aproape 2.000 de angajați STB care au participat la greva de acum o lună vor fi cercetați disciplinar.

În perioada 18 – 28 februarie 2022, aproape 2.000 de angajați care au participat la greva STB de acum o lună vor fi audiați într-o comisie de disciplină.

Surse oficiale au precizat pentru Gândul că este vorba de un total de 1961 de angajați care au participat la greva din ianuarie.

În urmă cu aproximativ o lună, o grevă la STB a paralizat Bucureștiul pe mai multe zile, iar conducerea STB și primarul general, Nicușor Dan, l-a acuzat pe Vasile Petrariu că a organizat protestul ilegal.

Vasile Petrariu și-a dat demisia din funcția de consilier în CGMB

Ulterior, după ce greva s-a încheiat, directorul STB a precizat că în cadrul societății vor avea loc anchete disciplinare, iar mulți șoferi care au participat la protest ar putea fi concediați.

Sindicalistul Vasile Petrariu a negat că el a organizat greva, însă, la scurt timp după protest și-a dat demisia din funcția de consilier (PSD) în cadrul Consiliului General al Municipiului București.

 

 

 

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele