VIDEO: De Paște, aproape 25.000 de POLIȚIȘTI vor fi prezenți zilnic pe străzile din România / 300 de radare / Măsuri speciale la frontiere

Publicat: 13 04. 2023, 13:06
Actualizat: 13 04. 2023, 13:25
Două persoane, electrocutate într-o piscină!

De sărbătoarea Paștelui Ortodox, aproape 25.000 de poliţişti vor fi prezenți zilnic, în stradă, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică. Dispozitivele de ordine și siguranță publică vor acționa mai ales în zona lăcașurilor de cult, dar și pe principalele artere rutiere.

„Începând de mâine (vineri – n. red.), în fiecare zi, la nivel național vor acționa în medie zilnică, aproximativ 24.750 de cadre MAI. Principalele misiuni ale efectivelor MAI vor fi prevenirea și combaterea faptelor ilegale, desfășurarea eficientă a intervențiilor în situații de urgență, precum și fluidizarea traficului pe drumurile publice și în punctele de trecere a frontierei”, conform unui comunicat al Ministerului de Interne.

Având în vedere că în astfel de perioade se înregistrează o mobilitate crescută a populației, structurile de poliție își vor intensifica eforturile pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice. Echipajele rutiere se vor concentra pe cele mai solicitate drumuri, pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult, stațiunile turistice și punctele cu risc ridicat de producere a unor accidente.

Peste 300 de aparate radar

Zilnic la nivel național, vor fi în stradă, în medie zilnică, 1.600 de polițiști rutieri pentru a oferi sprijin conducătorilor auto.

Pentru eficientizarea intervențiilor în zonele cu probleme, echipajele rutiere pot beneficia de sprijin aerian din partea elicopterelor Inspectoratului General de Aviație.

Polițiștii vor acționa cu peste 300 de aparate radar pentru depistarea conducătorilor auto care reprezintă un pericol pe drumurile publice pentru că nu respectă limitele legale de viteză.

De asemenea, în toată țara vor fi organizate acțiuni pentru depistarea șoferilor care se urcă la volan după ce consumă alcool sau substanțe interzise, conform MAI.

Recomandări pentru mini-vacanța de Paște

Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să respecte regulile rutiere, să adopte permanent o conduită preventivă și să se informeze din timp cu privire la traseele aglomerate și la eventualele rute ocolitoare.

„Recomandăm atenție sporită celor care efectuează deplasări în zonele montane sau unde condițiile meteo pot crea probleme.

Pentru protejarea cetățenilor, conducerea MAI a dispus efectivelor mobilizate în aceste zile să își concentreze eforturile pe zonele cu risc de producere a unor incidente, pe locurile aglomerate și spațiile unde se desfășoară evenimente cu public numeros”, potrivit Ministerului de Interne.

În Noaptea de Înviere, patrulele de ordine publică și echipajele de intervenție în situații de urgență vor avea în atenție lăcașurile de cult, cu accent pe cele peste 2.000 de lăcașuri de cult unde se preconizează prezența unui număr semnificativ de credincioși, estimarea de la acest moment fiind de aproximativ 830.000 de persoane.

Unde vor fi cele mai importante slujbe religioase din România

Cele mai importante slujbe religioase din punct de vedere al prezenței vor avea loc în municipiul București la Palatul Patriarhiei și Biserica Sf. Treime și în județul Galați la Catedrala Sf. Andrei cu câte 6.000 de persoane participante.

Principalele preocupări ale angajaților MAI vor fi prevenirea incidentelor favorizate de aglomerație și supravegherea respectării măsurilor anti-incendiu, precum și asigurarea unei intervenții rapide atunci când cetățenii sunt în pericol.

În această săptămână, specialiștii inspectoratelor pentru situații de urgență au efectuat 792 de controale la lăcașuri de cult, unități turistice și de agrement, centre comerciale și spatii cu aflux mare de persoane pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Acolo unde a fost posibil, au fost înlăturate cauzele potențial generatoare de incendiu, precum instalații electrice cu improvizații sau cu defecțiuni.

S-au aplicat 276 de amenzi în valoare de peste 1,3 milioane de lei pentru nereguli grave cu privire măsurile anti-incendiu.
Astfel de controale se vor desfășura și în zilele următoare.

Măsuri speciale la frontiere

Având în vedere că mulți români care lucrează în străinătate revin în țară de Paște, în timp ce un număr mare de cetățeni pleacă peste hotare de Sărbători, au fost luate măsuri pentru reducerea timpului de așteptare în punctele de trecere a frontierei, concomitent cu întărirea dispozitivului de supraveghere și control la frontiera de stat.

În punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut, pot fi suplimentate arterele de control, în funcție de infrastructura de la fața locului, sau se pot folosi stații mobile de control.