Aproape 25 de percheziții în trei județe, într-un dosar privind eliberarea de certificate de vaccinare fictive. Afacerea a durat din iunie 2021 până în martie 2022

Aproape 25 de percheziții în trei județe, într-un dosar privind eliberarea de certificate de vaccinare fictive. Afacerea a durat din iunie 2021 până în martie 2022
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 22/03/2022, 21:58
Actualizat: 22/03/2022, 21:59

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au efectuat 24 de percheziții domiciliare, în județele Neamț, Iași și Bacău. Acțiunea a avut loc în dimineața zilei de marți, 22 martie, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupție și fals.

Au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei. 14 persoane au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii.

În urma cercetărilor, a reieșit faptul că, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane, din județele Neamț, Iași și Bacău, ar fi eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care să ateste vaccinarea anti-Covid-19.

Este vorba despre medici din sistemul privat și de stat, un medic și trei asistente, doi intermediari (din Bacău și Neamț) și 11 beneficiari.

În activitățile de percheziții, au fost angrenați polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman, secțiilor de poliție rurală Sagna și Oniceni, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bacău și Iași și specialiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție Neamț. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...