Aproape jumătate dintre pacienții cu COVID trimiși de România peste hotare în valul patru au murit
Aproape jumătate dintre pacienții cu coronavirus trimiși de România în străinătate, în plin val patru, când unitățile sanitare din țară nu au mai făcut față, au murit.
Potrivit datelor DSU, citate de G4Media.ro, dintre cei 84 de pacienți transferați, 47 au fost duși la spitale din Ungaria.
DSU a transmis că, începând cu luna octombrie 2021 și până în prezent, 84 de pacienți cu COVID au fost transferați în spitale din afara țării.
Mai mult de jumătate dintre aceștia, respectiv 47, au fost duși la spitale din Ungaria.
Au mai fost transferați în Germania 18 pacienți, în Polonia 9, în Italia 4 și câte doi în Austria, Danemarca și Cehia.
Jumătate dintre pacienții COVID trimiși peste hotare au decedat
DSU nu a furnizat date referitor la vârstele pacienților, dacă erau bărbați sau femei și nici nu a precizat dacă erau sau nu vaccinați.
”De asemenea, art. nr. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”, a transmis DSU.
Instituția a precizat, însă, că, din păcate, jumătate dintre pacienții COVID transferați în străinătate au decedat.
”Vă facem cunoscut că, până în prezent, 41 de pacienţi cu COVID-19 transferaţi în unităţi spitaliceşti din afara României au decedat”, a mai transmis instituţia.
România a început să transfere pacienți cu coronavirus aflați în stare gravă în 14 octombrie.
Prima țară cu care s-a încheiat un acord în acest sens a fost Ungaria, dispusă să preia 50 de pacienți.
La momentul respectiv, de zile întregi, autoritățile nu aveau niciun pat liber în secțiile ATI, iar numărul pacienților care aveau nevoie de îngrijire medicală era în creștere constantă.
În acea perioadă s-au înregistrat recorduri de infectări și decese. În 19 octombrie, au fost raportate 18.863 de cazuri de infectare cu COVID și 573 decese. Totodată, 1.805 pacienți erau internați la ATI.
Autoritățile naționale au decis să suporte de la bugetul de stat toate cheltuielile privind transferul în străinătate, dar și repatrierea pacienților (vindecați sau decedați).