VIDEO | Raed Arafat: În scenariile noastre luăm şi eventualitatea unui CUTREMUR de 8 grade. Asta nu înseamnă că sigur va fi, dar noi trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva

Publicat: 05 03. 2023, 07:51
Actualizat: 05 03. 2023, 13:52

This browser does not support the video element.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că echipele de salvare iau în calcul posibilitatea producerii unui cutremur cu magnitudinea 8. „Asta nu înseamnă că ştim că va fi, nu înseamnă că sigur va fi, dar noi trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva”, spune el.

„Pentru a interveni în urma unui cutremur noi avem o concepţie, o concepţie care a fost actualizată, am avut exerciţii foarte mari, cel mai mare exerciţiu european pe cutremur făcut cu implicare de un număr foarte mare de oameni şi cu simulări cu tot care a durat cinci zile şi patru nopţi – Exerciţiul Seism 2018 pe care l-am realizat şi care de la el am învăţat foarte multe lucruri şi care datorită acestui exerciţiu am făcut modificări în legislaţia noastră ca să fie mai uşor modul în care luăm decizii în timpul unui cutremur.

Astfel de exerciţii se vor repeta, o să refacem, să facem unele mai mici pe zone, o să facem poate unul mai mare în următorii un, doi, trei ani, va trebui să repetăm exerciţiul asemănător celui din 2018 să vedem ce am mai învăţat şi să pregătim forţele noastre de intervenţie”, a declarat Arafat, sâmbătă, la TVR Info, citat de News.ro.

„Noi suntem obligaţi să luăm scenariul cel mai nefavorabil. Aşa ne pregătim”

Raed Arafat precizează că este luat în calcul la aceste exerciţii scenariul cel mai nefavorabil.

„Noi suntem obligaţi să luăm pe scenarii, de cele mai multe ori, scenariul cel mai nefavorabil. Aşa ne pregătim. Dar întotdeauna sperăm ca scenariul să fie unul mai bun, dar la pregătire nu poţi să pregăteşti pentru scenariul cel mai bun, tu trebuie să te pregăteşti pentru scenariul chiar dacă e cel mai puţin probabil, scenariul care poate să te provoace cel mai mult.

Noi în scenariile noastre luăm şi evantualitatea unui cutremur de 8 grade, asta nu înseamnă că ştim că va fi, nu înseamnă că sigur va fi, dar noi trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva”, a explicat şeful DSU.