Prima pagină » Actualitate » Explozie la Rafinăria PETROMIDIA, din Năvodari/Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat

Explozie la Rafinăria PETROMIDIA, din Năvodari/Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat

Explozie la Rafinăria PETROMIDIA, din Năvodari/Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat

Sunt degajări mari de fum vineri dimineața, 29 martie, la Rafinăria Petromidia, din Năvodari.

Autoritățile locale sunt în alertă maximă.

UPDATE 11:00 – Ce a declanșat explozia

Departamentul de Comunicare și Relații Publice al KMG International a transmis că, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Astfel, activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.

Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice”, se arată în comunicatul de presă cita al KMG.

Nu au fost raportate victime în incidentul de la Năvodari.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 10:00, după ce pompierii s-au asigurat că explozia de la Petromidia nu mai prezintă niciun pericol, iar situația este sub control.

La fața locului au mai rămas șase autospeciale, pentru supravegherea zonei

UPDATE 09:20 – Flacăra a fost stinsă

Din câte se pare, o conductă de benzină a sărit în aer, iar bubuitura a generat un incendiu. Flacăra a fost stinsă de pompierii care au intervenit cu promptitudine.

În altă ordine de idei, se pare că Rafinăria Petromidia se afla în revizie generală până la data de 26 aprilie.

Degajări mari de fum la Năvodari

Este semnalat un eveniment la Rafinăria Petromidia din Năvodari, cu degajări foarte mari de fum. O explozie puternică a fost auzită.

La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, două autoscări și 3 ambulanțe SMURD.

„Intervenim la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, de la ora 8.40. Din primele informaţii, ar fi vorba de o explozie neurmată de incendiu”, au transmis pompierii.

Explozie la Petromidia și în 2023

Ultimul eveniment similar a avut loc în iunie 2023, când un incendiu violent izbucnit la rafinăria Petromidia a fost urmat de o explozie puternică.

Și atunci autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție.

Nu s-au înregistrat victime dintre muncitorii de pe platformă, toți angajații fiind evacuați în siguranță.

Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflate în proximitatea zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

PE ACELAȘI SUBIECT:

UPDATE | Incendiu urmat de explozie la rafinăria Petromidia Năvodari. Nu sunt victime printre angajați, dar un pompier s-a rănit la intervenție– VIDEO

La incendiul de la rafinăria Petromidia din Năvodari s-a intervenit, în premieră, cu o autospecială pentru transport roboți

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme