ARESTĂRI în Elveţia, după o moarte suspectă în care s-a folosit „capsula sinuciderii”. Ce reprezintă acest echipament și cât a costat realizarea sa
Mai multe persoane au fost arestate în orașul elvețian Schaffhausen, fiind deschis un dosar penal în legătură cu moartea suspectă a unei persoane într-o „capsulă de sinucidere”, anunță autoritățile din această țară.
Capsula sinucigașă „Sarco”, care nu a mai fost folosită până acum, este concepută pentru a-i permite unei persoane aflate în ea să apese un buton care emană azot gazos în camera sigilată. Apoi, persoana din interior ar trebui să adoarmă și să moară prin sufocare, în decurs de câteva minute, scrie Mediafax.
Ce reprezintă „capsula sinuciderii” şi de ce nu a primit aprobare
Procurorii din orașul Schaffhausen au fost informați, de către o firmă de avocatură, că o sinucidere asistată, care a implicat utilizarea capsulei „Sarco” a avut loc, luni, în apropierea unei cabane forestiere din Merishausen.
În legătură cu acest caz, autoritățile au precizat că „mai multe persoane” au fost reținute, iar procurorii au deschis o anchetă pentru suspiciune de incitare și complicitate la sinucidere.
Poliția a reținut un fotograf care făcea parte din echipa ziarului olandez Volkskrant și care voia să facă poze în care să surprindă capsula „Sarco” în timp ce este folosită. Potrivit publicației olandeze, fotograful a fost reținut, marți, dar a refuzat să ofere mai multe detalii.
Exit International, o grupare de sinucidere asistată cu bazele în Olanda, a declarat că se află în spatele creației capsulei Sarco, care a fost imprimată prin tehnologia 3D și a cărei dezvoltare a costat peste 1 milion de dolari.
Dr. Philip Nitschke, un medic de origine australiană care face parte din Exit International, a declarat că organizația a primit sfaturi de la avocați din Elveția potrivit cărora utilizarea Sarco ar fi legală în această țară.
Potrivit publicației Blick, în iulie, procurorul de stat elvețian Peter Sticher le-a scris avocaților de la Exit International, spunându-lecă orice operator al capsulei de sinucidere ar putea fi supus unor proceduri penale, în cazul în care aceasta va fi utilizată acolo, iar condamnarea ar putea duce până la cinci ani de închisoare.
Legislația elvețiană permite sinuciderea asistată, atât timp cât persoana își ia viața fără „asistență externă”, iar cei care ajută persoana să moară nu o fac din „interese proprii”, potrivit unui site al guvernului.
În cursul verii, o femeie americană în vârstă de 54 de ani, cu multiple probleme de sănătate, urma să fie prima persoană care să utilizeze dispozitivul, însă planul a fost abandonat.
FOTO – Profimedia