Arhiepiscopia Argeșului anunță noile măsuri pentru schimbarea ritualului de botez. ÎPS Calinic: Preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări

Publicat: 12 02. 2021, 10:59
Actualizat: 06 04. 2021, 14:34

ÎPS Calinic a anunțat că Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a luat o serie de măsuri în legătură cu schimbarea tehnicii botezului,

Calinic e primul înalt oficial din Biserica Ortodoxă Română care anunță astfel de decizii.

„Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a decis o serie de măsuri noi privind desfăşurarea tainei sfântului botez şi potrivit dispoziţiei Eparhiei Argeşului, pentru a nu se confrunta cu situaţii precum cazul de la Suceava, preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări. Măsurile au intrat în vigoare de luni, 8 februarie. Îndrumările practice pe care le-am întocmit cu privire la rânduiala Tainei Sfântului Botez au fost transmise parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului”, a declarat,  pentru Adevărul, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

 

Noi reguli privind botezul

 

Arhiepiscopia a decis ca nicicun botez să nu mai fie oficiat fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală.

 Starea de sănătate a bebelușului, importantă înaintea ritualului de botez

De asemenea, înainte de fiecare botez, preotul va solicita familiei bebeluşului informaţii despre starea de sănătate a acestuia, dacă e născut prematur, dacă suferă de anumite boli sau sensibilităţi care i-ar pune în pericol viaţa în timpul afundării în cristelniţă.

Ca excepție de la regulă, dacă bebelușul are probleme medicale, este agitat, speriat, plânge foarte tare sau are sub 40 de zile sau când există situaţii speciale (familia nu doreşte afundarea copilului) prin ”pogorământ”, după cum precizează arhiepiscopul Calinic, „săvârşirea Tainei Sfântului Botez se poate face prin turnarea de apă sfinţită, din cristelniţă, pe creştetul copilului. Procedura va consta în introducerea pruncului în apa sfinţită din cristelniţă până în zona gâtului, iar apoi preotul va turna apa sfinţită, de trei ori, peste capul copilului”.

„Se va analiza practica scufundării pruncilor la botez”

Întrebat dacă ar trebui interzisă scufundarea bebeluşilor la botez, ÎPS Calinic a declarat: „Cred că în viitor se va analiza practica scufundării pruncilor la botez şi se va lua hotărârea cea mai potrivită întru respectarea rânduielii şi evitarea cu grijă a nedoritelor accidente”.

ÎPS Calinic, care este arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului din 26 septembrie 2009, a oficiat în urmcă cu câteva săptămâni, pe 23 ianuarie, un botez important, cel al fetiţei lui Nicolae al României. La acel botez, ÎPS Calinic a băgat bebeluşul doar cu picioruşele în apă şi l-a udat puţin pe cap.

Pe 31 ianuarie, bebeluşul Iustin a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean Suceava, imediat după slujba de botez oficiată de preotul bisericii „Sf. Constantin şi Elena”, din Suceava. Băieţelul s-a stins din viaţă a doua zi, iar tatăl copilului acuză că preotul ar fi provocat tragedia. Ancheta procurorilor va stabili cine se face vinovat de moartea copilaşului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor din culpă, cercetările au început iniţial in rem, iar pe 3 februarie, preotul din Suceava a dobândit calitatea de suspect.