Arhiepiscopia Bucureștilor îl „VÂNEAZĂ” pe preotul care a oficiat pomenirea Căpitanului la Tâncăbești alături de Șoșoacă

Arhiepiscopia Bucureștilor îl VÂNEAZĂ pe preotul care a oficiat pomenirea Căpitanului la Tâncăbești alături de Șoșoacă
Publicat: 02/12/2024, 16:51
Actualizat: 02/12/2024, 18:03

Arhiepiscopia Bucureștilor va începe o cercetare disciplinară privind preotul misterios care a oficiat o slujbă religioasă la evenimentul de comemorare a liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, la troiţa din Tâncăbeşti, informează luni, Agerpres. În momentul de față, nici Poliția, nici Patriarhia nu au dezvăluit indentitatea prelatului.

Nu cunosc în momentul de faţă cine este părintele. Va avea loc o cercetare disciplinară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor cu privire la cazul de faţă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi. Conform surselor, este vorba de un preot pensionat, dar care poate oficia cele Sfinte, dar nu în biserică.

În paralel, PICCJ s-a sesizat cu privire la Diana Șoșoacă și participarea ei la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu. La acest dosar se va conexa dosarul existent deja la IPJ ilfov, unde au fost deja audiate mai multe persoane, confirmă surse judiciare pentru Gândul.

Arhiescopia București se delimitează, oficial

Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis, luni, că se delimitează de cazul preotului care a slujit la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie 2024.

Arhiepiscopia Bucureștilor precizează că gestul preotului care a săvârșit o slujbă religioasă la un eveniment organizat la troița ridicată în memoria fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, în comuna Tâncăbeşti, este vorba despre o inițiativă personală a acestuia, organizată fără aprobarea Centrului eparhial.

„Arhiepiscopia Bucureștilor se delimitează de acest gest și menționează că a fost demarată o cercetare disciplinară pentru clarificarea tuturor aspectelor acestui caz. Biserica Ortodoxă Română se delimitează de folosirea abuzivă a simbolurilor religioase în scopuri politice și de gesturile și atitudinile care contravin legilor în vigoare ale statului român”, a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Dosar penal pentru participanți

Polițiștii din Ilfov fac cercetări, fiind deschis un dosar penal, după ce mai multe persoane, printre care şi preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, au participat la eveniment.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii ar fi descărcat deja, de pe o platformă de socializare, înregistrarea unei transmisii live a europarlamentarei Diana Șoșoacă. Conform imaginilor, aceasta a ajuns la fața locului pe întuneric, undeva în jurul orei 3.00 și a fost însoțită de mai mulți simpatizați ai Gărzii de Fier, între care și reprezentantul unei publicații care promovează ideile acestei organizații de natură fascistă, interzisă de legislația României.

Conform legislației în vigoare (OUG 31/2002), sunt interzise organizaţiile, simbolurile şi faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Astfel, persoanele responsabile de aceste fapte pot primi închisoare de la trei luni, la trei ani și interzicerea unor drepturi.

În cadrul evenimentului ce a avut loc în seara de sâmbătă spre duminică, la trei dimineața,  Șoșoacă a spus într-un video că se împlinesc 86 de ani de la uciderea lui Zelea Codreanu, un patriot, în viziunea ei.

Citiți și: Diana Șoșoacă vizată într-un nou dosar penal deschis pentru propagandă legionară. Polițiștii au descărcat probele direct de pe internet

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Șeful AEP: Nu există diferențe semnificative după renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor...
BREAKING | Cauza morții lui Helmut Duckadam. Ce ar fi pățit în spital
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
Poate cu adevărat Călin Georgescu să scoată România din UE și NATO? Un profesor de...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Cum arată viitorul Parlament. Șoșoacă și-a băgat 38 de parlamentari. PSD, PNL și UDMR pot...
BEC a transmis CCR renumărarea parțială a voturilor din primul tur, fără peste 600.000 de...
'Se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor.' Profeția...
Cum arată Alina Plugaru, la 15 ani de când s-a retras din industria filmelor pentru...
Biletele de tren se scumpesc din nou. Cât vor costa călătoriile şi abonamentele din 15...
Ce l-a ucis, de fapt, pe Helmut Duckadam
Familia lui Helmut Duckadam, anunț de ultimă oră în ceea ce privește priveghiul “eroului de...
Răsturnare de situație! Cine a răspuns la telefonul lui Helmut Duckadam, imediat după ce a...
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Termoenergetica: Furnizarea agentului termic în sectoarele 4 şi 5 din Capitală rămâne deficitară
Cum a ajuns România cea mai MARE ȚARĂ din Europa de Sud-Est
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU se aștepta la asta. Anunțul venit azi, 2 decembrie
Rețeta din Spania, de care nu te saturi. Perfectă pentru toată familia
Cum arată soția cu 20 de ani mai tânără și fiica cea mică a lui...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO Emilia Ghinescu, despre adolescența tristă alături de tatăl ei și bătăile pe care le...
Care a fost, de fapt, cauza morții lui Helmut Duckadam
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
„Sucul” eliberat de mușchi în timpul exercițiilor fizice contribuie la vindecarea nervilor