Arhiepiscopia Bucureștilor îl „VÂNEAZĂ” pe preotul care a oficiat pomenirea Căpitanului la Tâncăbești alături de Șoșoacă
Arhiepiscopia Bucureștilor va începe o cercetare disciplinară privind preotul misterios care a oficiat o slujbă religioasă la evenimentul de comemorare a liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, la troiţa din Tâncăbeşti, informează luni, Agerpres. În momentul de față, nici Poliția, nici Patriarhia nu au dezvăluit indentitatea prelatului.
Nu cunosc în momentul de faţă cine este părintele. Va avea loc o cercetare disciplinară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor cu privire la cazul de faţă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi. Conform surselor, este vorba de un preot pensionat, dar care poate oficia cele Sfinte, dar nu în biserică.
În paralel, PICCJ s-a sesizat cu privire la Diana Șoșoacă și participarea ei la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu. La acest dosar se va conexa dosarul existent deja la IPJ ilfov, unde au fost deja audiate mai multe persoane, confirmă surse judiciare pentru Gândul.
Arhiescopia București se delimitează, oficial
Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis, luni, că se delimitează de cazul preotului care a slujit la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie 2024.
Arhiepiscopia Bucureștilor precizează că gestul preotului care a săvârșit o slujbă religioasă la un eveniment organizat la troița ridicată în memoria fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, în comuna Tâncăbeşti, este vorba despre o inițiativă personală a acestuia, organizată fără aprobarea Centrului eparhial.
„Arhiepiscopia Bucureștilor se delimitează de acest gest și menționează că a fost demarată o cercetare disciplinară pentru clarificarea tuturor aspectelor acestui caz. Biserica Ortodoxă Română se delimitează de folosirea abuzivă a simbolurilor religioase în scopuri politice și de gesturile și atitudinile care contravin legilor în vigoare ale statului român”, a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Dosar penal pentru participanți
Polițiștii din Ilfov fac cercetări, fiind deschis un dosar penal, după ce mai multe persoane, printre care şi preşedinta SOS România, Diana Şoşoacă, au participat la eveniment.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii ar fi descărcat deja, de pe o platformă de socializare, înregistrarea unei transmisii live a europarlamentarei Diana Șoșoacă. Conform imaginilor, aceasta a ajuns la fața locului pe întuneric, undeva în jurul orei 3.00 și a fost însoțită de mai mulți simpatizați ai Gărzii de Fier, între care și reprezentantul unei publicații care promovează ideile acestei organizații de natură fascistă, interzisă de legislația României.
Conform legislației în vigoare (OUG 31/2002), sunt interzise organizaţiile, simbolurile şi faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Astfel, persoanele responsabile de aceste fapte pot primi închisoare de la trei luni, la trei ani și interzicerea unor drepturi.
În cadrul evenimentului ce a avut loc în seara de sâmbătă spre duminică, la trei dimineața, Șoșoacă a spus într-un video că se împlinesc 86 de ani de la uciderea lui Zelea Codreanu, un patriot, în viziunea ei.