Aron Timar, fotbalistul de numai 12 ani, a murit la finalul unui antrenament. Ar fi putut fi salvat tânărul sportiv?

Publicat: 04 11. 2022, 18:03
Actualizat: 04 11. 2022, 18:05

Aron Timar, un tânăr sportiv de numai 12 ani, legitimat la echipa Under 12 Loki SC, din Harghita, a murit joi, la finalul unui antrenament. 

Martorii povestesc că la scurt timp după finalul antrenamentului, acesta a căzut secerat din picioare. Antrenorul s-a speriat și a sunat imediat la 112, ba chiar l-a scos pe brațe pe micuțul fotbalist în întâmpinarea ambulanței.

Însă… la faţa locului a fost trimisă o ambulanţă de tip B, fără medic, doar cu asistent, scrie observatornews.ro.  Copilul a fost transportat la centrul de permanenţă din comună, acolo unde se aflau doi medici care au început imediat manevrele de resuscitare, care din păcate nu au avut niciun rezultat, astfel că s-a constatat decesul.

Sportivul nu avea probleme de sănătate cunoscute

Apropiaţii băiatului, care era elev în clasa a VI-a, spun că acesta nu avea probleme de sănătate cunoscute. Motivul decesului sportivului de numai 12 ani ar putea fi descoperit în timpul autopsiei.

Cei de la Federația Română de Fotbal și-au exprimat condoleanțele pe contul de socializare. ”Aron Timar, un copil de 12 ani legitimat la echipa Under 12 Loki SC, formație ce urma să participe în Cupa Satelor, a decedat după ce i s-a făcut rău la finalul unui antrenament. Ambulanța care a venit la fața locului nu l-a mai putut salva. FRF regretă dispariția lui Aron Timar și transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților!”, a transmis Federaţia.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru ucidere din culpă.