Arsenalul nuclear global crește pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, după invazia Rusiei în Ucraina (SIPRI)
Este de așteptat ca arsenalul nuclear global să crească, în anii următori, pentru prima dată de la încheierea Războiului Rece și riscul utilizării unor asemenea arme este cel mai ridicat din ultimele decenii, a precizat, luni, think-tank-ul SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute).
Tensiuni uriașe între puterile nucleare ale lumii
Invazia Rusiei în Ucraina și suportul occidental pentru Kiev au crescut tensiunea între cele nouă state nucleare ale lumii, a precizat SIPRI.
Chiar dacă numărul armelor nucleare a scăzut ușor între ianuarie 2021 și ianuarie 2022, SIPRI a precizat că, dacă nu se iau măsuri imediate de către puterile nucleare, inventarele globale de focoase nucleare vor crește pentru prima dată după zeci de ani.
„Toate statele cu arme nucleare își actualizează arsenelele și cele mai multe își antrenează retorica privind rolul acestora în strategiile militare”, a avertizat Wilfred Wan, director al Programului de Arme de Distrugere în Masă din cadrul SIPRI, în raportul anual al think-tank-ului specializat în analiza conflictelor globale.
„Este un trend foarte îngrijorător”.
La trei zile după ce a invadat Ucraina, în cadrul a ceea ce el numește „operațiunea militară specială”, președintele rus Vladimir Putin a plasat în alertă maximă arsenalul nuclear.
Amenințările sale au fost de-a dreptul apocaliptice, vizând țările care „stau în calea” Rusiei, în drumul său de cucerire a Ucrainei.
Rusia deține cel mai mare arsenal nuclear de pe planetă
Rusia are cel mai mare arsenal nuclear din lume, de 5.977 focoase nucleare, cu 550 mai multe decât SUA. Cele două țări dețin peste 90% din numărul total al focoaselor nucleare din lume, chiar dacă China vine puternic din urmă, având peste 300 de noi depozite cu arme nucleare.
SIPRI a precizat că numărul global al focoaselor nucleare a scăzut la 12.705 în ianuarie 2022, de la 13.080 în ianuarie 2021.
„Omenirea se confruntă deja cu provocări uriașe”
Aproximativ 3.732 de focoase nucleare au fost depozitate cu rachete și avioane și aproximativ 2.000 – aproape toate ale Rusiei sau ale SUA – au fost plasate în alerta maximă.
„Relațiile dintre cele mai mari puteri ale lumii s-au deteriorat puternic, într-un moment în care omenirea se confruntă deja cu provocări uriașe, care pot rezolvate doar prin cooperare internațională”, a declarat Stefan Lofven, președinte al consiliului SIPRI și fost premier al Suediei, potrivit Reuters.