Arsenie Boca va fi canonizat de BOR. Anunțul făcut de Patriarhul Daniel
Arsenie Boca va fi canonizat de către BOR anul viitor. Anunțul a fost făcut de către Patriarhul Daniel, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care s-a întrunit joi la București.
„Avem proiecte de texte liturgice care trebuie aprobate pentru slujbele a trei părinți: Cuviosul Arsenie de la Prislop, preotul Constantin Sârbu și preotul Ilie Lăcătușu. Aceste texte s‑au dat Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei pentru că cei trei părinți și‑au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al acestei Mitropolii.
Sunt propuneri de canonizare și există de mai mult timp dorința ca unii dintre acești părinți să fie trecuți în rândul sfinților, iar pentru acest lucru trebuie să se pronunțe Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Vom avea în față și textele propuse pentru slujbele lor. Sunt lucrări care au fost trecute prin mai multe mâini și au fost corectate de unele eparhii.
Propunerile de corectare au fost transmise și, după aceasta, vor ajunge la Sfântul Sinod, care oferă aprobarea finală propunerilor noastre” a spus Patriarhul Daniel.
Cine a fost Arsenie Boca
Arsenie Boca a fost teolog și artist plastic, fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop. Părintele Arsenie Boca a fost arestat în perioada regimului comunist.
Arsenie Boca a fost arestat pentru prima oară la 17 iulie 1945, la Râmnicu Vâlcea, pentru participarea activă la mișcarea legionară, a fost dus la București şi anchetat. Va fi eliberat la 30 iulie 1945, în urma presiunilor bisericii.
La 14 mai 1948, este arestat din nou, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști, foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului, dar şi pentru notorietatea sa. Este schingiuit timp de o lună și jumătate şi este obligat să dea declarații repetate, iar apoi este eliberat.
În noaptea de 15/16 ianuarie 1950, este arestat pentru a treia oară, fiind declarat vinovat de a fi „duşman activ al regimului actual şi clasei muncitoare”. După ce a trecut prin centrul de triere din comuna Tudor Vladimirescu, ajunge în „detenţie administrativă” la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
La 23 martie 1951, va fi eliberat la solicitarea Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu – fost un lider comunist român, ministru de interne al României între anii 1945-1952 – pericolul revoltelor în rândul făgărășenilor.
Între anii 1968 – 1984, părintele Arsenie este pictor la biserica de la Drăgănescu, din judeţul Giurgiu, iar începând cu anul 1969 va avea, la Sinaia, propria sa chilie şi un atelier de pictură.
După anul 1984, se va retrage la chilia sa de la Sinaia, unde va pleca la Domnul, la 28 noiembrie 1989, la vârsta de 79 de ani.