Interpreta de muzică populară Nicoleta Voicu, după ce a trecut prin COVID-19: Nu luați tratamente „după ureche”!
Interpreta de muzică populară Nicoleta Voicu a transmis o recomandare, după ce a trecut prin Covid-19: Nu luați tratamente „după ureche!”
Într-o intervenție la Antena 3, artista a susținut că s-a temut să ajungă în spitalele din România și că a primit recomandări de la urmăritorii săi să se adreseze lui Gigi Becali sau medicului Flavia Grosan, cea care a avut mai multe declarații controversate la adresa noului coronavirus.
„Am primit foarte multe scheme de tratament din dorința de bine a oamenilor și chiar vreau să le mulțumesc. Am primit cel puțin 50 de scheme de tratament. Recomandări către doamna doctor Flavia Groșan, către domnul Gigi Becali. Mesajul meu este că primul medic care trebuie contactat este medicul de familie fiindcă are fișa medicală a oricărui pacient. Tratamentul se prescrie după pașii pe care i-am urmat eu, după starea din momentul în care ai sunat medicul de familie. Apogeul bolii mele a fost cu două săptămâni înainte să am curaj să fac acest test PCR. Nu am avut curaj pentru că mă înspăimântă ce se întâmplă în spitalele de la noi din țară. Mi-a fost frică și să chem salvarea”, a declarat ea.
Într-o postare pe Facebook, Nicoleta Voicu i-a îndemnat pe oameni să aibă încredere în medici și să nu se trateze după „rețețe făcătoare de minuni”, dar a transmis și un mesaj de condoleanțe pentru colegul său Petrică Mîțu Stoian:
„Am fost jignită, improscata cu lături că nu mă mai satură Dumnezeu, că am fost plătită să mint că am Covid.
Artiștii sunt mereu puși la zid de publicul pentru care ard ca o flacără pe scenă.
Suntem oameni, ca voi toți, ne mor părinții, ajungem în spitale, murim și noi ca restul lumii.
Am avut saturația de oxigen la limită, am văzut moartea cu ochii în timp ce lumea mă hulea pe toate rețele de socializare.
Mi-am păstrat echilibrul psihic datorită d.nei dr Monica Pop și a medicului meu de familie, Albu Simona.
Nu luați tratamete „după ureche”!!!
Consultați medicul de familie!!!
În dorința de bine a oamenilor am primit peste 50 de scheme de tratament, recomandări către dna dr Flavia Grosan, Gigi Becali.
Nu contest eficiența tratamentelor, însă singurul medic de pe pământ care are fișa medicală a mea este medicul de famile si pe el l-am sunat.
Nu vă tratați de Covid după rețete făcătoare de minuni!
Nici de cancer nu cred că vă tratați după schema de tratament a vecinei de la parter.
Rata mortalității este la fel de severă.
Drum lin spre stele, Petrică Mitu Stoian!
Și noi suntem oameni!”
Vă recomandăm și:
- Flavia Groşan, noi declarații controversate: Eu nu am apărut din spuma mării. Am făcut cercetare de mare calibru
- Flavia Groșan, “tun” financiar după ce s-a lăudat că a vindecat peste 1.000 de pacienți infectați cu COVID-19
- Raed Arafat, despre susținerea dr. Flavia Groșan: „Actul medical se face pe bază de ştiinţă și protocoale”
- Fenomenul Flavia Groșan. Mărturia unui medic: „Un pacient și-a smuls monitoarele, s-a pus în genunchi și ne-a implorat să nu-i dăm oxigen” (EXCLUSIV)
- Actrița Carmen Tănase, cuvinte de laudă pentru dr. Flavia Groşan: „Am urmat tratamentul prescris şi în trei zile eram pe picioare. Am câștigat un prieten”
- Fiica lui Dem Rădulescu, despre dr. Flavia Groșan: Victoria acelor oameni care până acum au tăcut și au înghițit
- Flavia Groşan, după audierea la Colegiul Medicilor: Prieteni, am scăpat. Am intrat cu lacrimi în ochi la comisie