Artmark, reîntâlnire cu Marii Maeștri ai Artei Românești în cel mai însemnat eveniment al pieței românești de artă din această vară: ”Grigorescu, Tonitza, Luchian, Petrașcu, lucrări care vor înnobila colecțiile de artă”
Casa de Licitații Artmark organizează – joi, 16 iunie, de la ora 19:00 – cel mai important eveniment de artă al acestei veri, un adevărat regal vizual care aduce în centrul atenției operele unor pictori care, prin talentul extraordinar, și-au câștigat dreptul de a deveni, atemporal, parte integrantă a istoriei universale.
Este vorba despre o nouă reîntâlnire cu Marii Maeștri ai Artei Românești și cu opere de valoare muzeală extraordinară, completate de capodopere care provin din prestigioase colecții, precum cea a Reginei Elisabeta a României sau a academicianului și diplomatului român Mircea Malița.
”În cel mai însemnat eveniment al pieței românești de artă, din această vară, urcă pe soclu Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu sau Ion Țuculescu. Alături de aceștia, îi vei descoperi pe Nicolae Vermont, Samuel Mutzner, Camil Ressu cu inconfundabile opere de artă ori pe artiștii Alexandru Ciucurencu, Sabin Bălașa, Nicolae Dărăscu, care semnează lucrări ce vor înnobila colecțiile de artă”, precizează organizatorii acestei licitații.
”Catalogul de licitaţie prevede, de regulă, intervalul de estimare a valorii obiectului, fără a indica preţul de pornire al licitaţiei, în cazul obiectelor de artă, respectiv prețul de pornire al licitației obiectului, fără a indica intervalul de estimare a valorii, în cazul obiectelor de colecție”
Artmark
”Pe Bucegi” – semnat Nicolae Grigorescu: ”Subiectul acestui tablou,se înscrie în mod evident în universul picturii impresioniste”
Printre capodoperele care vor fi scoase la licitație se va afla și tabloul ”Pe Bucegi” – ulei pe pânză 70 x 116 cm semnat dreapta jos, cu roșu, ”Grigorescu” -, aparținând lui Nicolae Grigorescu, estimat la nu mai puțin de 140.000 – 220.000 de euro.
- Opera a participat la „Expoziția Generală Română”, din anul 1906, în cadrul căreia creația sa este prezentată retrospectiv, într-o selecție organizată sub directa sa supraveghere. Foarte probabil, opera a fost achiziționată de M. S. Regina Elisabeta în cadrul expoziției.
- Opera este reprodusă în monografia „Viaţa şi opera pictorului N. I. Grigorescu”, Alexandru Vlahuţă, SOCEC, Bucureşti, 1910, la p. 137, sub titlul „Pe Bucegi”.
- Opera este reprodusă în monografia „Nicolae Grigorescu”, George Oprescu, Ed. Meridiane, București, vol. 2, 1962, la cat. 232, sub titlul „Ciobănaș în munții Bucegi”.
- Opera este reprodusă în „România pitorească”, Alexandru Vlahuță, la p. 141, sub titlul „Pe Bucegi”.
- Opera este menționată descrisă și reprodusă în „N. Grigorescu”, Nicolae Petrașcu, Tipografia „Bucovina”, București, 1930, la p. 39; 199, la cat. 77, sub titlul „Pe Bucegi”.
”Subiectul acestui tablou, personaj în peisaj, se înscrie în mod evident în universul picturii impresioniste. În acest sens, deși ciobanul ocupă un loc bine semnalat în compoziție (prin verticalitatea siluetei, prin petele de brun ale hainei contrastând cu ambianța), primul protagonist al imaginii este desigur lumina solară estivală, captată în alburi colorate, în nuanțe de gris deschis, în rozuri pale, scăldând ansamblul în tonalități de surdină. În fundal, pierduți într-un abur de alburi se pot bănui, munții. Artistul nu ne furnizează anul execuției, dar lucrarea este databilă prin specificitatea ei în perioada albă și probabil realizată către 1896-1906”, se menționează pe site-ul Casei de Licitații Artmark.
”Ipostaza de față se individualizează prin dimensiunile generoase, prin orizontalitatea compoziției ce acordă un loc privilegiat peisajului de coline ritmat discret de elementele animaliere, ca și prin asimetria plasării axei personajului. Elementele constitutive ale compoziției, vocabularul tematic și plastic utilizat de artist sunt cele însușite în anii de formație de la Barbizon și Marlotte (1863-1869) și apoi în continuare din numeroasele sale întâlniri cu pictura impresionistă afirmată odată cu sfârșitul aceluiași deceniu”
”Fundița roșie” – Nicolae Tonitza: ”Tema copilăriei se va regăsi în repertoriului artistului Tonitza începând cu anul 1912”
Licitația organizată de Casa de Licitații Artmark propune un adevărat regal artistic, iar Nicolae Tonitza nu putea fi absent de la un astfel de eveniment.
”Fundița roșie”, spre exemplu – ulei pe carton 57 x 47.5 cm semnat dreapta sus, cu brun, ”Tonitza” – este estimat de organizatori la 80.000 – 120.000 de euro.
”Desprinsă din marea temă a umanului, tema copilăriei se va regăsi în repertoriului artistului Tonitza începând cu anul 1912, când va realiza opere precum: „Joc de copii”, „Cap de fetiță”, „Ticuleana”, „Bébé” ș.a. Mai târziu, în anul 1921, momentul mutării sale la Vălenii de Munte, tema copilăriei va cunoaște sensuri profunde, prezența copiilor pe care îi va avea în preajmă (Catrina, Petru, Irina, Ticuleana, Țuca, Nineta, Ionel a lui Mohor) având să îi ofere prilejul unei adevărate incursiuni în lumea copilăriei. O nouă incursiune o va realiza în perioada 1925-1926, când va străbate regiunile Făgăraș, Năsăud și Sâmbăta de Sus. Câțiva ani mai târziu, în 1934 va cutreiera valea Bicazului și regiunea Neamțului, unde va reda chipurile de copii într-un pitoresc inedit”, precizează organizatorii licitației.
”În perioada 1933-1937, străbătând Dobrogea, Tonitza va realiza ciclul micilor turcalețe, înveșmântate cu batic și șalvari, cărora le va purta o caldă afecțiune. Păstrând ascunsă identitatea modelelor sale, vom observa deseori pe simezele expozițiilor sale titluri precum: „Fata pădurarului”, „Katiușa Lipoveanca”, „Fetița olandeză”, „Copilul florăresei”, „Prințul pribeag”, „Portret de băiat”, „Studiu pentru un paj”, „Fetiță cu fundă”, în cadrul cărora vom identifica uneori și chipuri familiare”
O altă capodoperă a lui Nicolae Tonitza – ”Dalbe”, ulei pe carton 58.5 x 23 cm semnat stânga sus, cu negru, ”Tonitza” – este estimată de organizatori la 20.000 – 30.000 de euro.
”Armonist al formelor traduse prin culoare, pictorul Tonitza va acorda un studiu atent naturii, care i se va dezvălui de fiecare dată interesantă și instructivă. Pentru o înțelegere aprofundată a limbajului picturii artistul va prefera studiul liber al naturii pe timp de vară, atunci când culoarea se revarsă liber și luminos asupra formelor. În mijlocul naturii va întâlni florile, care își vor face apariția în repertoriul artistului începând cu anii ’20. Una din primele expozițiie în care remarcăm florile va fi expoziția comună „N. N. Tonitza – Ștefan Dimitrescu”, din ianuarie- februarie 1920, în cadrul căreia artistul avea să expună zece compoziții cu flori”.
Natură statică cu mere și cărți [1936] – Gheorghe Petrașcu: ”
Provenind din colecția colecția Nichifor Crainic (după 1972, colecția Alexandru Cojan și Ioana Fortuna – Crainic – Cojan, fiica scriitorului Nichifor Crainic), ”Natură statică cu mere și cărți” – ulei pe carton 25.5 x 37 cm semnat și datat stânga sus, cu albastru, „G. Petrașcu, (1)936” – este estimat de Casa de Licitații Artmark la 9.000 – 16.000 de euro.
- Opera a participat la cea de-a XXIII-a expoziție bienală de artă de la Veneția, 1942.
- Opera a participat la Expoziția „Gheorghe Petrașcu”, de la Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1972, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea pictorului și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. 165, sub titlul „Cărți vechi”.
”Adept al stilurilor clasice și concentrat pe un registru tematic restrâns, artistul Gheorghe Petrașcu este autorul unei arte a concretului, ce va irumpe din realitatea mediului cotidian, din locurile pe care le vizitează sau din contactul pe care îl va avea cu cei în jur. Va stărui cel mai adesea asupra universului domestic, intimist, în cadrul căruia vom întâlni interioarele, naturile statice, florile, nudurile și portretele, elemente ale unui univers în redarea căruia artistul își întâlnește vocația”, se menționează pe site-ul Casei de Licitații Artmark.
”Nud cu șal alb” – Theodor Pallady: ”
Printre operele de artă care vor fi scoase la licitație se numără și ”Nud cu șal alb” – ulei pe pânză lipită pe carton 60.5 x 50 cm semnat stânga sus, în creion, ”T. Pallady” -, semnat Theodor Pallady.
Opera face parte din colecția istorică Garabet și Sabina Avachian, fiind estimată de organizatorii licitației la 25.000 – 35.000 de euro.
”Căutând să depășeașcă realitatea, artistul Pallady reușește să aducă prin pictura sa o preocupare nouă în arta românească, aceea a unui climat spiritual. Ca urmaș al picturii intime, confesiunea sa artistică dă naștere unei creații bazate pe sensibilitate, cu profunde accente umane. Un loc important în repertoriul său artistic îl va ocupa nudul feminin, surprins în interioarele comfortante ale atelierelor sale, locuri propice pentru artistul atras de atmosfera intimă. Reluat adesea, nudul feminin devine în timp leitmotiv, transfigurându-l pe Pallady într-un predilect pictor de interior”, explică reprezentanții Casei de Licitații Artmark.
”În ceea ce privește atenția pe care o acordă personajelor sale, artistul nu urmărește frumusețea nativă, nici asemănarea frapantă a trăsăturilor, alegând însă sugestia și sintitizarea formelor, dovedind prin această abordare o stăpânire deplină asupra materiei, pe care o conduce spre hotarele propriei arte”
Artmark