Asociația Accept condamnă „gestul rușinos” al Guvernului de a contesta hotărârea CEDO privind protecția și recunoașterea legală a familiilor LGBT
Asociația Accept condamnă decizia statului român de a ataca la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) hotărârea istorică din 23 mai din primă instanță, care obligă România să recunoască prin lege și să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de același sex care vor să devină oficial o familie.
Asociația Accept, prima organizație neguvernamentală de drepturile omului din România care apără și promovează drepturile LGBTQIA+ (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender, queer, intersex, asexuale) la nivel național – și cea care a depus la CEDO plângerea împotriva statului român, în numele a 21 de cupluri LGBT, prin care autoritățile române sunt acuzate de încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie în dosarul „Buhuceanu și alții vs. România” – condamnă, printr-un comunicat transmis luni, decizia statului de a contesta decizia curții de la Strarbourg.
Ministerul Afacerilor Externe a comunicat oficial, duminică, într-un răspuns la solicitarea Gândul, că statul român a atacat la camera superioară decizia istorică din 23 mai a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care obligă România să recunoască prin lege și să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de același sex care vor să devină oficial o familie.
Ca urmare a solicitării Gândul privind cauza Buhuceanu și alții împotriva României (20081/19 ș.a.), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO/Curtea) a pronunțat o hotărâre la data de 23 mai 2023, Ministerul Afacerilor Externe a transmis că, în urma unei decizii adoptate de Guvernul României, a fost transmisă o cerere de retrimitere la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a grupului de cauze Buhuceanu şi alţii împotriva României.
Potrivit legii, Ministerul Afacerilor Externe este instituţia care exercită, în numele Guvernului, prerogativele de agent guvernamental în faţa CEDO.
Potrivit oficialilor MAE, cererea de retrimitere a fost formulată în temeiul articolului 43 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), care stabilește că oricare dintre părțile într-o cauză poate solicita retrimiterea, în cazuri excepționale, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de o Cameră a CtEDO.
Termenul oficial până la care statul român, prin MAE, a trebuit să anunțe ce hotărâre ia s-a împlinit astfel miercuri, 23 august, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, pe 23 mai, să admită plângerea Asociației Accept împotriva statului român, în numele a 21 de cupluri LGBT.
Astfel, CEDO a constatat că România încalcă articolul 8 din Convenția privind drepturile omului, care prevede dreptul la respectarea vieții private și de familie. Curtea a declarat, cu cinci voturi pentru și două împotrivă, că cererile cetățenilor români sunt admisibile.
„Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”, prevede articolul 8 din Convenție.
Astfel, ca urmare a deciziei CEDO din luna mai, statul român trebuie să adopte o legislație prin care să recunoască și să le protejeze drepturile cuplurilor de același sex .
Florin Buhuceanu, cel care a dat numele deciziei istorice de la CEDO, și partenerul lui de viață de peste opt ani, Victor Ciobotaru, și-au spus povestea la GÂNDUL EXCLUSIV și au explicat de ce au ales să se numere printre cele 21 de cupluri LGBT care s-au adresat Curții de la Strasbourg. După cinci ani, ei au câștigat, în primă cameră, în cauza „Buhuceanu și alții vs. România”, în care au cerut să aibă drepturi egale cu orice cetățean care vrea să își întemeieze o familie și care are protecția statului.
„Statul român continuă să-și discrimineze și vulnerabilizeze proprii cetățeni”
„Găsit vinovat pentru încălcarea Articolului 8 al Convenției Europene, care vizează viața de familie, statul român continuă să-și discrimineze și vulnerabilizeze proprii cetățeni, contestând în mod oficial Hotărârea CEDO pronunțată în luna mai a acestui an, în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Prin această acțiune, Guvernul amână adoptarea unei legislații care să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex, păstrând România pe lista țărilor din clasamentul rușinos al Europei în ce privește combaterea discriminării”, au transmis, luni, reprezentanții Asociației Accept.
Potrivit organizației, zeci de mii de familii continuă să fie condamnate la invizibilitate și nesiguranță.
„Amânarea implementării hotărârii CEDO prin adoptarea unui set de legi care să asigure protecție și recunoaștere familiilor LGBT reprezintă nu doar o încălcare a Convenției Europene a Drepturile Omului (semnată de România odată cu aderarea la Consiliul Europei, în 1993), ci și o dovadă de nepăsare a statului față de nevoile cetățenilor pe care ar trebui să-i reprezinte”, au comunicat cei de la Accept.
Pottrivi sursei citate, seși formează familii bazate pe dragoste și respect reciproc, lipsa recunoașterii și a protecției legale îi împiedică pe mulți dintre români să-și viziteze partenerii la spital, iar în cazuri de urgențe medicale nu pot lua decizii pentru omul alături de care și-au construit viața.
„În acest moment, familiile formate din persoane de același sex nu pot beneficia de mecanisme esențiale de protecție precum recunoașterea faptului că partenerii împart un cămin, nu pot beneficia de asigurarea de sănătate a partenerului în cazul în care celălalt partener nu are o sursă de venit și nu pot moșteni gospodăria construită împreună cu partenerul în urma decesului lui”, spun militanții pentru drepturile LGBTQIA+.
În plus, subliază reprezentanții Accept, partenerii din familiile de același sex nu pot fi alături unul de celălalt în momentele grele, în care ai nevoie de toată susținerea persoanei iubite și, din contră, în aceste momente cheie, familiile formate din persoane de același sex se lovesc de respingerea statului român, care în mod discriminatoriu amână la nesfârșit să le recunoască și să le ofere protecție.
„Fiecare zi în care Guvernul amână adoptarea unei legislații prin care să ofere protecție și recunoaștere familiilor noastre este încă o zi în care drepturile ne sunt încălcate cu bună știință. Dincolo de tergiversarea din partea autorităților ne aflăm noi – oameni reali, în carne și oase, și ne confruntăm zilnic cu discriminarea ca urmare a lipsei protecției vieții de familie. Domnule premier Ciolacu, e timpul pentru fapte, nu vorbe. E timpul pentru protecția juridică a familiilor noastre!”, subliniază Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru, citați de Accept.
Accept: România este pregătită, iar Guvernul trebuie să-și reprezinte cetățenii
Potrivit comunicatului Accept, societatea românească a îmbrățișat valorile europene cu privire la drepturile omului și demonstrează că este pregătită pentru adoptarea și implementarea unui set de legi care să asigure protecția și recunoașterea legală a familiilor LGBTI. După cercetarea sociologică derulată de Accept în 2021, un nou studiu vine să confirme acest fapt. Rezultatele cercetării derulate la inițiativa Ipsos în 2023 arată că 51% dintre români ar susține o formă de recunoaștere legală a familiilor LGBTI. Mai mult decât atât, Marșul Bucharest Pride a scos anul acesta în stradă peste 25.000 de participanți – un număr record pentru România. Cifrele care plasează marșul în topul protestelor de stradă cu cea mai mare participare la noi în țară sunt grăitoare când vine vorba despre solidaritatea și empatia cu care românii se poziționează în favoarea protecției și recunoașterii tuturor familiilor.
Reprezentanții asociației susțin că acțiunea Guvernului României, „complet blamabilă, de a contesta această hotărâre CEDO este comparabilă cu atitudinea Rusiei în cazul Fedotova, caz care s-a soluționat cu o hotărâre definitivă în favoarea familiilor care cereau statului protecție și recunoaștere legală. Toate celelalte țări europene găsite de-a lungul istoriei vinovate pentru încălcarea articolului 8 au adoptat imediat o legislație adaptată nevoilor cetățenilor.
Cu acest prilej, Asociația Accept cere statului român să demonstreze urgent că lucrează în serviciul cetățenilor și în acord cu nevoile și opiniile exprimate de aceștia și îi amintește premierului Marcel Ciolacu de „valorile social democrate pe care pretinde că și le-a asumat la nivel european”.
„Contestația depusă de România nu înseamnă automat că se reia judecarea cauzei. În perioada imediată, contestația va fi analizată de un complet filtru, care decide întâi de toate dacă este admisibilă. Suntem optimiști că încă o dată legea este de partea noastră. Marea Cameră s-a pronunțat deja pe o contestație similară depusă de Rusia și a decis că există o obligație legală pentru un stat parte să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex, chiar într-o țară precum Rusia. Așadar, nu vedem să existe motive temeinice pentru care România să facă excepție de la aceasta regulă împământenită prin hotărârea Marii Camere în cauza Fedotova (17 ianuarie 2023)”, a declarat Iustina Ionescu, avocata Accept, care reprezintă cele 21 de familii în cauză.