Asociația Proiectul România 2030 organizează la Bruxelles dezbaterea ,,Mica Unire”, de ziua Unirii Principatelor Române
Asociația Proiectul România 2030 organizează marți, 24 ianuarie 2023, începând cu ora 19:00, ora locală la Bruxelles, un eveniment dedicat celebrării Unirii Principatelor Române, potrivit unui comunicat al Asociației.
Evenimentul își propune să reunească români din țară și din diaspora pentru a analiza contextul și semnificația „Micii Uniri”, dar și modul în care unitatea și solidaritatea reală de care au dat dovadă românii atunci, precum și speranța și încrederea în viitor, pot reprezenta și astăzi elementele fundamentale pot asigura transformarea statului român într-unul cu adevărat modern și prosper, se arată în comunicatul citat.
La dezbatere vor participa secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, prof. dr. Ștefan Constantinescu, președintele Federațiilor Europene a Academiilor de Medicină, care vor avea câte o alocuțiune, cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la ,,Mica Unire”.
Totodată, se vor alătura discuției Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal ,,Regina Maria” din Iași și Florian Bichir, jurnalist Evenimentul Istoric.
,,Mica Unire” din 1859 a reprezentat o etapă importantă în formarea statului național unitar român. Pentru prima dată în istorie, concepte precum unitate, libertate, fraternitate și modernitate au prins contur, iar țelul românilor – ,,Unirea Moldovei și Tării Românești într-un singur stat neatârnat românesc” – așa cum este menționat în programul – legământ ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, din 24 mai 1848, a fost posibil, menționează comunicatul.
La finalul dezbaterii este prevăzută o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar partea a doua a evenimentului include proiecția filmului documentar ,,Mica Unire” (arhiva TVR), începând cu ora 20:30.
Evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Asociației Proiectul România 2030, accesând următorul link: https://www.facebook.com/proiectulromania2030