Doi bărbați au venit în fața unui spital din Instabul, în timpul nopții, și au început să tragă la întâmplare asupra persoanelor care erau la secția de urgență a unității sanitare.
În urma atacului armat, cinci persoane au fost rănite: un polițist, un jandarm, un paznic și două persoane care veniseră să își vadă rudele internate. Răniții au primit îngrijiri medicale de urgență și acum sunt în stare bună.
Imediat după atac, atacatorii s-au urcat într-o mașină și au plecat în viteză. Autoturismul a fost găsit abandonat la câțiva kilometri distanță de Istanbul, dar agresorii au dispărut și sunt căutați de polițiști.
O anchetă de amploare a fost deschisă pentru a se stabili contextul acestui atac.
FOTO – X / Antena 3 (captură video) / haber7.com