ATAC CIBERNETIC asupra infrastructurii SCADA aparţinând Distribuţie Energie Electrică România, zona Transilvania Nord
Un atac cibernetic a avut loc, vineri, asupra infrastructurii SCADA aparţinând Distribuţie Energie Electrică România, zona Transilvania Nord. Incidentul a fost imediat izolat de către echipele de specialişti ale companiei.
Specialiştii au blocat accesul către orice informaţii care aparţin companiei şi toate sistemele informatice şi operaţionale au trecut imediat pe sisteme paralele, astfel încât informaţiile să nu poată fi accesate.
„Distribuţie Energie Electrică România a informat de urgenţă structurile abilitate în domeniu, în colaborare cu care au luat toate măsurile tehnice specifice, astfel încât să fie eliminat orice pericol de accesare neautorizată a vreunei informaţii referitoare la bazele de date sau topologia reţelelor. În prezent, structurile specializate ale statului desfăşoară acţiuni specifice de analiză şi investigare ale acestui atac cibernetic, în vederea eliminării oricărui risc”, precizează reprezentanţii Distribuţie Energie Electrică România, potrivit Agerpres.
Potrivit acestora, la ora actuală sistemul SCADA funcţionează în parametri normali şi nu există niciun pericol de afectare a alimentării cu energie electrică a utilizatorilor.