Prima pagină » Actualitate » FOTO-VIDEO | Incident grav la Ambasada Rusiei la București. Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina în gardul reprezentanței diplomatice

FOTO-VIDEO | Incident grav la Ambasada Rusiei la București. Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina în gardul reprezentanței diplomatice

Un bărbat a murit, miercuri dimineață, după ce a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei la București. Autoturismul a luat foc după ce șoferul și-ar fi dat foc imediat după incident.

UPDATE 4: Mașina a fost ridicată, iar anchetatorii au ridicat mai multe probe de la fața locului, inclusiv fire de păr care urmează să fie expertizate la INML.

Sursa: Alexandra Pandrea/GÂNDUL

UPDATE 3: Anchetatorii au identificat șoferul. Din primele verificări, autorul ar fi Bogdan Drăghici, fostul președinte al Asociației TATA, condamnat recent, la 15 ani de detenție într-un dosar de abuz sexual împotriva fiicei sale vitrege. În plus, surse din anchetă au declarat pentru Gândul că șoferul ar fi mers direct către poarta principală de acces și s-a izbit cu mașina în gard. Jandarmul care era de pază i-ar fi strigat șoferului să părăsească imediat locul. Ulterior, acesta ar fi făcut un semn, după care s-a autoincendiat.

UPDATE 2: Incendiul autoturismului de la Ambasada Rusiei a fost lichidat. Trupul conducătorului auto se află carbonizat în interior. Traficul rutier este restricționat în continuare pe Bulevardul Kiseleff.

UPDATE 1: Traficul rutier a fost restricționat de către lucrătorii din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei. La fața locului se află angajații din cadrul ISUBIF care acționează pentru stingerea incendiului.

Sursa: Alexandra Pandrea / GÂNDUL

––––––

În această dimineață, în jurul orei 06.00 a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit șoseaua și s-a lovit de gardul unei reprezentanțe diplomatice. Conducătorul auto este decedat și a fost nevoie de intervenția colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism. Au fost aplicate restricții rutiere pe șoseaua Kiseleff, pentru efectuarea cercetării la fața locului. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a acest eveniment”, a anunțat Poliția Capitalei.

Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit unor surse judiciare, din primele cercetări reiese că șoferul, care conducea o mașină cu numere românești ar fi mers cu viteză mică, după care ar fi accelerat brusc și a lovit cu mașina gardul instituției.

După impact, trei jandarmi s-ar fi apropiat de autoturism, iar unul dintre aceștia i-ar fi strigat să părăsească zona. Atunci, bărbatul de la volan și-ar fi dat foc după ce și-ar fi turnat, pe îmbrăcăminte, o substanță inflamabilă.

 

CITEȘTE ȘI:

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării obținut în urma studiilor urmate la FJSC și ... vezi toate articolele