Atenție la șerpi! Doi bărbați au ajuns la spital după ce au fost mușcați de reptile
Atenție la șerpi! Doi bărbați au ajuns la spitalul din Iași după ce au fost mușcați de reptile, în numai 3 zile.
”Primul pacient este din Huşi, judeţul Vaslui. Bărbatul culegea vreascuri în pădure şi a fost muşcat la nivelul mâinii drepte de un şarpe. Întrucât avea manifestări neurologice a fost trimis la spitalul de Neurochirurgie. Apoi a fost redirijat la Spitalul «Sfântul Spiridon», unde a fost internat la Chirurgie Plastică”, a precizat medicul-coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
A doua victimă este un bărbat din judeţul Iaşi. Acesta a fost muşcat de şarpe în propria gospodărie.
”A ridicat un braţ de frunze în curte şi a fost muşcat de mână. A ajuns la noi în UPU, i-am administrat ser antiviperin. S-a simţit bine şi a refuzat internarea”, a mai spus medicul Diana Cimpoeşu, potrivit gds.ro.
Ce trebuie să faci dacă ești mușcat de șarpe
Dacă ai fost mușcat de un șarpe trebuie să iei măsuri imediat, mai ales că unii şerpi sunt veninoşi şi pot injecta veninuri care conţin toxine, iar o muşcătură de la un şarpe veninos este o urgenţă medicală, deoarece poate fi mortală, dacă nu este tratată rapid.
Medicul Cristina Cornoiu a oferit câteva sfaturi despre ce măsuri trebuie aplicate dacă am fost muşcaţi de un şarpe:
– să rămânem calmi şi nu intrăm în panică – de obicei muşcăturile de şarpe nu sunt grave şi sunt rareori mortale
– să încercăm să ne amintim forma, dimensiunea şi culoarea şarpelui
– să menţinem partea corpului care a fost muşcată cât mai imobilă pentru a preveni răspândirea veninului în corp
– să îndepărtăm bijuteriile şi ceasurile de la membrul muşcat, deoarece acestea ar putea tăia pielea dacă membrul se tumefiază
– să solicităm asistenţă medicală imediată.