Atenție șoferi! Cod galben de ceață în România. Care sunt zonele afectate
Atenție șoferi! Este cod galben de ceață în mai multe localități din România! Meterologii au emis joi dimineața cod galben de ceață, de tip nowcasting, în mai multe localități.
Astfel, până la ora 10:00, în județul Braşov, în localitățile Făgăraș, Șinca, Mândra, Voila, Șercaia, Viștea, Ucea, Beclean, în zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu, se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.
Și în județul Sălaj în Gâlgău, Ileanda, Rus, în județul Cluj: Gherla, Gilău, Florești, Săvădisla, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Luna, Jucu, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Câțcău, Vad, Petreștii de Jos, Săndulești, Ciurila și județul Bistriţa-Năsăud: Beclean, Petru Rareș, Uriu, Ciceu – Mihăiești, se vor semnala : local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, până la ora 10:00.
Prognoza meteo în următoarele 4 săptămâni
Săptămâna 09.10.2023 – 16.10.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 16.10.2023 – 23.10.2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 23.10.2023 – 30.10.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 30.10.2023 – 06.11.2023
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.