Au fost prinși hoții care l-au jefuit pe jurnalistul Charlie Ottley în centrul Timișoarei. Toți sunt minori, iar cel mai mic are 10 ani

Publicat: 06 06. 2022, 22:31
Actualizat: 06 06. 2022, 22:44
Cei trei minori acuzați de furt, alături de mama lor care i-a însoțit la audieri / FOTO - observatornews.ro

Polițiștii i-au prins pe hoții care l-au jefuit pe jurnalistul britanic Charlie Ottley în centrul Timișoarei. Toți sunt minori, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș. Aceștia au sustras o geantă în care se afla o dronă.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au reușit identificarea și depistarea, în zona Pieței 700, a trei minori (2 băieți și o fată), cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care ar fi bănuiți de sustragerea unei drone din Parcul Civic, din Timișoara, ce aparținea unui bărbat. Aceștia au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara,în vedere audierii”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.

Cei trei au fost duși la audieri, alături de mama lor, o femeie în vârstă de 26 de ani. Minorii susțin că ulterior au aruncat echipamentul de filmare, pentru că li s-a făcut frică, potrivit observatornews.ro.

Realizatorul documentarelor „Wild Carpathia” şi „Flavors of Romania”, Charlie Ottley, a fost tâlhărit, luni, într-un parc din centrul orașului Timişoara.

Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați că în Parcul Civic unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conținea o dronă. Ulterior, jurnalistul britanic le-a cerut hoților să-i dea înapoi cardul cu imaginile filmate”

Imediat după incident, Charlie Ottley a depus plângere la Poliţie și a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat. El se afla la Timişoara, alături de iubita sa, pentru a filma un clip de promovare a judeţului Timiș.