Au început procese prin care foștii parlamentarii își cer pensiile speciale înapoi. Ce a decis Tribunalul București în cazul lui Adrian Năstase

Publicat: 19 06. 2021, 13:31

După ce Parlamentul a decis, în februarie, eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților, pe rolurile instanțelor au început să fie înregistrate contestații și cereri de repunere în plată a indemnizațiilor pentru limită de vârstă. Printre sutele de aleși care au rămas fără pensie și care au cerut judecătorilor să le acorde din nou se numără și fostul premier Adrian Năstase. În aprilie, aproximativ 40 de milioane de lei care reprezentau suma cumulată a drepturilor eliminate, au fost virați în Fondul de rezervă bugetară.

Tribunalul București, instanța în fața căreia fostul premier a chemat în judecată Parlamentul României – Camera Deputaților și Secretarul general al Camerei Deputaților, pe 23 aprilie, a hotărât, vineri, să își decline competența. Conform soluției pe scurt postatăpe portalul instanțelor, aceasta a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de către pârât și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel București Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, fără cale de atac.

Decizia în cazul lui Adrian Năstase este similară cu cele primite de alți foști parlamentari în ultima perioadă, după ce, din aprilie, sute de foști aleși s-au adresat instanțelor împotriva secretariatelor generale ale Camerei Deputaților și Senatului, potrivit Digi24.

Printre numele de notorietate se numără foști premieri, miniștri și lideri politici, precum Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga, dar și Dan Matei Agathon, Victor Paul Dobre, Nicolae Bacalbașa, Anton Anton, Anghel Stanciu, Puiu Hasotti, Ion Ariton sau Ioan Oltean.

Și în cazul lui Petre Daea și al altor foști trei parlamentari împreună cu care s-a adresat Tribunalului Mehedinți, judecătorii și-au declinat competența în favoarea instanței superioare, Curtea de Apel Craiova. La Tribunalul Mehedinți a depus cerere de repunere în plată a indemnizației și Eugen Nicolicea, împotriva Camerei Deputaților, cerere care este programată să se judece joia viitoare.

Petre Daea avea dreptul la „pensia specială” după două mandate de senator și un mandat de deputat. Adrian Năstase a fost deputat în cinci legislaturi și doi ani, între 1990 și 1992. Potrivi Digi24, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei și 14.930 lei brut, calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate.

Ce pensie specială încasa Gabriel Oprea

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, primea, de exemplu, o pensie specială de 115.824 de lei/an, conform declarației de avere depusă în 2020 în calitate de candidat pentru un fotoliu de deputat. La aceasta s-a adăugat pensia militară de 96.420 de lei pe an. Dosarul înregistrat la Tribunalul în 22 aprilie e programat să se judece marți.

Declaratie Avere Gabriel Oprea 2020 by Gandul.info on Scribd

„Aproximativ 40 de milioane lei, reprezentând pensiile speciale pentru senatori și deputați, au fost transferați în Fondul de Rezervă Bugetară pentru anul 2021. Această sumă va putea fi astfel folosită acolo unde avem nevoie urgentă, respectiv pentru lupta împotriva pandemiei Covid-19 și sprijinirea celor vulnerabili”, scria ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe Facebook, în 16 aprilie.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, în 24 februarie, Legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care a eliminat pensiile speciale pentru parlamentari, după ce a trecut în Legislativ, în 17 februarie, cu voturi 357 „pentru” şi niciun vot împotrivă, în timp ce parlamentarii UDMR, 30 prezenți în sală, nu au votat.