Audierea Elenei Udrea a fost amânată, după ce grefierii de la ÎCCJ s-au infectat cu COVID-19. Instanța a constatat că la Curtea de Apel București nu se află dosarul de fond al cazului
Audierea Elenei Udrea a fost amânată pentru 6 septembrie, după ce toți grefierii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-au infectat cu COVID-19. Fostul ministru al Turismului trebuia să fie audiat, joi, la Curtea de Apel București (CAB), însă instanța a constatat că la Curte nu se află dosarul de fond al cazului.
Elena Udrea a fost prezentă la proces în regim de video-conferință, însă instanța a constatat că la Curte nu se află dosarul de fond al cazului, acesta fiind la instanța supremă pentru soluționarea unei contestații. Încă de acum câteva zile, grefierul de ședință a anunțat că a efectuat procedurile de solicitare a cazului pentru termenul de joi la ÎCCJ.
După ce Curtea de Apel București a transmis e-mail-uri Instanței Supreme și a dat telefoane, a fost informată că toți grefierii Secției Penale a ÎCCJ s-au infectat cu COVID-19, iar dosarul nu a putut fi găsit în timp util pentru transmiterea sa la CAB.
Ca urmare, judecătoarea Corina Ciobanu a fost nevoită să amâne audierea Elenei Udrea pentru 6 septembrie, la cererea părților din dosar, inclusiv a procurorului DNA prezent la ședința de judecată de joi. Dosarul a stagnat de la momentul plecării fostului demnitar din România, în ziua în care a fost repusă în vigoare condamnarea definitivă din primul dosar de mare corupție al Elenei Udrea, „Gala Bute”.
La termenul de joi al procesului, instanța ar putea să o audieze pe Elena Udrea, care, înainte de plecarea din țară, a anunțat în sala de judecată că dorește să se folosească de dreptul de a face declarații privind cazul. De la acel moment, instanța a așteptat momentul oportun pentru a-i lua inculpatei o declarație, inițiind inclusiv un Ordin European de Anchetă în Bulgaria, pentru a-i asigura Elenei Udrea acest drept.
În acest moment, fostul ministru al Turismului așteaptă să afle dacă va fi condamnată într-un nou dosar, fiica fostului președinte al României, Ioana Băsescu, fiind și ea vizată de o decizie care i-ar putea fi favorabilă. Elena Udrea, Ioana Băsescu și Sorin Blejnar ar putea scăpa de condamnări dacă Instanţa Supremă va pune în aplicare decizia Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la prescripţie.
În baza acestei decizii, un prim om de afaceri din Iaşi, Ioan Zapodeanu, a fost deja eliberat, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în premieră, să pună în aplicare decizia CCR cu privire la prescripţie, și-anume la termenul maxim la care poate fi trasă la răspundere o persoană pentru încălcarea legii, potrivit capital.ro.
Contestația în anulare a fost depusă de avocații omului de afaceri, care, în cursul lunii decembrie 2021, a fost condamnat, definitiv, la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu și spălare de bani.