AUR cere modificarea legii adopțiilor. Ce propunere legislativă a înaintat George Simion
AUR vrea modificarea legii adopțiilor, reiese dintr-o propunere legislativă depusă de patru deputați, printre care şi liderul partidului, George Simion.
Printre altele, ei solicită ca și marinarii să poată adopta copii din orfelinate, chiar dacă absentează temporar din ţară.
Procedura adopției, modificată
Proiectul de lege este iniţiat de patru deputaţi AUR – Dumitru Focşa, George Simion, Sorin Muncaciu și Antonio Andruşceac. Ei cer modificarea art. 3 lit. a) din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei.
Propunerea legislativă a deputaților AUR este următoarea:
„ a) Cetăţenilor români sau cetăţenilor români cu multiplă cetăţenie, după caz, care au domiciliat în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni, absenţele determinate de desfăşurare a activităţilor specifice sectorului maritim în baza contractelor de muncă ale navigatorilor şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România”.
În expunerea de motive se precizează: „Copiii au nevoie de un nivel ridicat al calităţii vieţii pentru a creşte şi a se dezvolta armonios la nivelul întregului lor potenţial, pe care îl pot atinge doar într-o familie capabilă să le ofere predictibilitate, afecţiune şi siguranţă. Cadrul legal actual în materia protecţiei copilului şi adopţiei stabileşte o serie de principii consacrate de instrumentele internaţionale ratificate de România, unul dintre aceste principii fiind acela al asigurării stabilităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului. Plecând de la acest principiu, dispoziţiile Legii 273/2004 privind procedura adopţiei instituie pentru persoana/familia care vrea să adopte, printre alte condiţii, şi condiţia de a avea domiciliul/reşedinţa obişnuită în România”.
Deputații AUR arată că prin reşedinţa obişnuită în România a familiei adoptatoare se înţelege „situaţia cetăţenilor români sau cetăţenilor români cu multiplă cetăţenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 6 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România”.
AUR militează pentru eliminarea discriminării
În forma actuală, consideră iniţiatorii propunerii, textul din legea adopțiilor este „vădit discriminatoriu pentru cetăţenii români cu domiciliul în România care, în vederea îndeplinirii activităţilor specifice în sectorul maritim, absentează temporar din ţară pe o durată egală cu cea a absenţelor cetăţenilor români care desfăşoară activităţi în afara teritoriului României, în interesul statului român sau ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România”.
„Întrucât aceşti cetăţeni se află în situaţii identice care impun şi justifică acelaşi tratament juridic, este necesară instituirea aceluiaşi regim juridic”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.
Astfel, spre a stimula, susține și încuraja adopția, se impune înlăturarea oricărei forme de discriminare care poate gravita în jurul procesului de adopţie şi care ar prejudicia în primul rând copiii, susțin cei de la AUR. „Navigatorii, potenţialii adoptatori, ar putea deţine abilităţile parentale şi ar îndeplini garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului”, conchid deputaţii AUR.
Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, primul for sesizat. Camera Deputaţilor va avea ultimul cuvânt.