Prima pagină » Actualitate » AUR dă mâna cu LIKUD pe fundalul României Mari. George Simion recunoaște implicarea României în Holocaust

AUR dă mâna cu LIKUD pe fundalul României Mari. George Simion recunoaște implicarea României în Holocaust

AUR dă mâna cu LIKUD pe fundalul României Mari. George Simion recunoaște implicarea României în Holocaust

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat într-un comunicat emis luni, că liderul partidului, George Simion, a avut o întrevedere cu ambasadorul Israelului la București, Reuven Azar, și Yossi Dagan – șeful regiunii Shomron din Israel. 

În comunicatul emis de AUR, se arată că Simion a condamnat ferm antisemitismul, spunând că Partidul AUR are toleranță zero față de acesta și a afirmat că legislația penală românească pedepsește aspru orice manifestare de sprijin și admirație față de criminalii de război sau membrii Gărzii de Fier care au participat la Holocaust, inclusiv Ion Antonescu.

Întâlnirea a avut loc, după ce mai mulți lideri LIKUD au făcut presiuni pe guvernul israelian să colaboreze cu partidele de extremă dreapta din Europa, asta după ce ministrul de externe Eli Cohen a negat acest lucru, pentru publicația israeliană Haaretz.

Liderul AUR ar fi fost invitat în Țara Sfântă de către oficialii israelieni prezenți la întâlnirea de la Parlamentul României, chiar pe fundalul unei hărți-oglindă cu forma României Mari, semn al revizionismului practicat de formațiunea politică de extremă dreapta: „Ca creștini ortodocși, românii au o legătură puternică cu Țara Sfântă și Ierusalimul – inima iudaismului și creștinismului”, a transmis George Simion.

AUR, declarații controversate

Membrii AUR au făcut mai multe declarații în spațiul public referitoare la tema antisemitismului, în special împotriva studierii disciplinei în școlile din România.  Atunci, Parchetul General a deschis un dosar penal împotriva AUR după ce membrii săi ar fi acuzat ministerul Educației de ridicarea „la rangul de materii a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente”. La acel moment ambasadorul Israelului și Institutul „Elie Wiesel” au condamnat „afirmațiile jignitoare” făcute de reprezentanții partidului AUR.

Nu este singurul caz, în care AUR are luări de poziții problematice în ceea ce privește tema antisemitismului. În februarie 2021, senatorul AUR, Sorin Lavric i-a adus un omagiu în Parlament lui Valeriu Gafencu, fost membru al Mișcării Legionare, care a incitat cu un pistol în mână elevii din liceele ieșene pentru a se alătura loviturii de stat din ianuarie 1941. Nu în ultimul rând, cofondatorul AUR, Claudiu Târziu, a participat, în 2016, la o conferință organizată de șeful Mișcării Legionare, Șerban Suru.

Potrivit statisticilor oficiale între 280.000 și 380.000 de evrei au fost uciși sau au murit în teritoriile aflate sub administrație românească în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

CITIȚI ȘI:

George Simion, INTERDICȚIE de a intra în Ucraina! Decizia, dictată de la cel mai înalt nivel al Serviciului de Securitate de la Kiev

Un protestatar AUR a desenat o svastică pe steagul UE. Parchetul General a fost sesizat de un deputat

 

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și