Aurul a ajuns la cel mai mare preț din istorie
Aurul a ajuns la cel mai mare preț din istorie! Preţul aurului a urcat luni cu 0,2%, ajungând la un nou record, de 2.235,59 USD pe uncie.
Contractele futures pentru aur din SUA au crescut cu 0,8%, ajungând la 2.257,80 USD pe uncie, informează News.ro.
”Cred că este un moment foarte interesant pentru aur. Ceea ce o determină (creşterea n.r.) cu adevărat este, cred, că mulţi speculatori de piaţă obţin cu adevărat această încredere şi confort [în] reducerile Fed”, a declarat Joseph Cavatoni, strateg de piaţă la World Gold Council, pentru CNBC.
Fed nu a modificat ratele dobânzilor la încheierea recentei reuniuni din martie, dar şi-a păstrat prognoza pentru trei reduceri de dobândă în acest an.
Însă, acum observatorii pieţei se aşteaptă ca Rezerva Federală a SUA să reducă ratele dobânzilor în iunie. Indicatorul cheie pentru inflaţie al Fed pentru februarie a urcat cu 2,8% de la un an la altul, potrivit datelor publicate vineri, ceea ce poate face ca banca centrală a Statelor Unite să rămână în aşteptare înainte de a începe să ia în considerare reduceri de dobândă.
Sursa foto: Pexels.com