Australian Open. Când se joacă marele meci Simona Halep – Serena Williams, în sferturi, la Australian Open
Australian Open. Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, o va înfrunta pe Serena Williams, locul 11 WTA și cap de serie numărul 10, marți, de la ora 10.00, în sferturile de finală ale Australian Open.
Australian Open. Organizatorii au hotărât ca meciul să fie primul din sesiunea de seară, pe Rod Laver Arena.
În prima sesiune sunt susținute meciurile Naomi Osaka (Japonia), locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3 – Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 71 WTA, de la ora 03:30, şi Grigor Dimitrov (Bulgaria), locul 21 ATP şi cap de serie numărul 18 – Aslan Karatsev (Rusia), locul 114 ATP, venit din calificări, întâlnire care va avea loc nu înainte de ora 06:00, transmite Digi Sport.
Australian Open. Simona Halep vs. Serena Williams
Simona Halep și Serena Williams s-au înfruntat până acum de 11 ori. Sportiva americană conduce cu 9-2 la „directe”, dar ultima victorie i-a aparținut Simonei, scor 6-2, 6-2, în finala de la Wimbledon, din 2019.
În același an, cele două rivale s-au întâlnit și la Australian Open, când Serena Williams a câștigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.
– 2019, Wimbledon: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2
– 2019, Australian Open: Simona Halep – Serena Williams 1-6, 6-4, 4-6
– 2016, US Open: Simona Halep – Serena Williams 2-6, 6-4, 3-6
– 2016, Indian Wells: Simona Halep – Serena Williams 4-6, 3-6
– 2015, Cincinnati: Simona Halep – Serena Williams 3-6, 6-7
– 2015, Miami: Simona Halep – Serena Williams 2-6, 6-4, 5-7
– 2014, WTA Finals: Simona Halep – Serena Williams 6-0, 6-2
– 2014, WTA Finals: Simona Halep – Serena Williams 3-6, 0-6
– 2013, Cincinnati: Simona Halep – Serena Williams 0-6, 4-6
– 2013, Roma: Simona Halep – Serena Williams 3-6, 0-6
– 2011, Wimbledon: Simona Halep – Serena Williams 6-3, 2-6, 1-6
Australian Open. Simona Halep, declarații despre meciul cu Serena Williams
Simona Halep a devenit în 2019 „Regina” de la Wimbledon, când a învins-o în finală pe cea care dorea să egaleze recordul lui Margaret Court, acela de a obține 24 de titluri de Grand Slam.
„E ceva diferit când joci împotriva cuiva care are 23 de titluri de Grand Slam în palmares. Este singura care a reușit asta, nu se poate compara cu niciuna dintre noi. Dar când intru pe teren, Serena este o adversară ca oricare alta. Mă concentrez asupra jocului meu, nu asupra celei pe care o înfrunt. Sunt obișnuită să joc împotriva Serenei, ne-am întâlnit de multe ori. Știu la ce să mă aștept. Voi încerca să-mi fac jocul și să am încredere în mine.
Finala de la Wimbledon a fost una din cele mai bune partide din viața mea, a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Am simțit atunci fiecare minge jucată. Mental, nu e nicio diferență acum față de acea zi. Dar știu că niciun meci nu seamănă cu celălalt. M-am uitat la meciul Serenei cu Sabalenka, două jucătoare de mare forță, dar nu mă tem, am jucat des cu astfel de jucătoare, le-am bătut de multe ori. Mă bucur că am ajuns la victoria cu numărul 100, sper la cât mai multe. Trebuie să joc la cel mai înalt nivel ca să o înving pe Serena, mă aștept și la o dispută mai lungă”, a declarat Simona Halep în fața reporterilor.