Autocar românesc, BLOCAT la vamă, în Germania. Un pasager avea în rucsac trei kilograme de marijuana
Forțele operative din cadrul Inspectoratului Federal de Poliție Freilassing au confiscat joi, la punctul de control Walserberg de pe autostrada A8, un rucsac care conținea în total aproape trei kilograme de marijuana într-un autocar înmatriculat în România.
În timp ce verificau pasagerii unui autocar românesc de cursă lungă la punctul de control de frontieră de la Walserberg, ofițerii l-au observat pe un sârb de 28 ani, căutat de mai multe parchete.
Bărbatul era înarmat cu un cuțit și încerca să se ascundă printre pasagerii români din transportul amintit. Ofițerii i-au cerut suspectului să coboare din autocar iar acesta a luat cu el un bagaj.
Când ofițerii au verificat amănunțit transportul, alți pasageri au reclamat în unanimitate că un alt rucsac lăsat în spatele scaunului sârbului îi aparținea tot acestuia.
A devenit însă clar de ce sârbul își abandonase rucsacul în autobuz: într-o pungă de plastic erau învelite 16 pachete de marijuana învelite în folie de plastic, în greutatea totală de 2,8 kilograme. Valoarea stradală a drogurilor a fost estimată la cel puțin 28.000 euro.
În timpul percheziției, poliția a mai găsit asupra acestuia și un cuțit pe care îl purta în buzunarul pantalonilor dar și un permis de conducere falsificat.
Presupusul curier de droguri a fost arestat temporar sub suspiciunea de import de stupefiante într-o cantitate mare, având asupra sa un obiect periculos dar și pentru procurare de documente oficiale de identitate false, Biroul de Investigații Vamale din München fiind responsabil de anchetă, relatează stiridiaspora.ro